Ofițerii de investigație ai Inspectoratului Național de Investigații de comun cu procurorii PCCOCS anunță reținerea unei funcționare a primăriei Orheiului , după o captură totală de peste 600.000 lei, în seara de vineri, anunță un comunicat plasat pe site-ul Poliției Republicii Moldova.
„Sacoșă neagră cu peste 600.000 lei în plicuri”
Aceasta are vârsta de peste 30 de ani. Funcționara și biroul acesteia au fost supuse percheziționării cu sprijinul angajaților „Fulger,” urmare a informațiilor operative potrivit căreia membrii unui partid ar fi urmat să repartizeze sume mari de bani, de proveniență dubioasă. Astfel, în safeul din birou a fost ridicată o sacoșă neagră cu peste 600.000 lei în plicuri (cu a câte 20.000-50.000 lei/plic). Totodată, dintr-unul din dulapurile biroului au fost ridicate și liste cu simpatizanți ai unui actual și ai unui fost partid, precum și înscrisuri de ciornă și telefonul funcționarei, care vor fi supuse cercetărilor.
În imaginile video, inserate în comunicatul citat, sunt arătate două publicații cu simbolica Partidului Șor , care a fost scos, la începutul verii trecute, în afara legii, și poze ale oligarhului fugar Ilan Șor.
Oamenii legii continuă investigațiile. În privința angajatei Primăriei, care este suspectată de implicare în activitate criminală organizată, dar la moent beneficiază de prezumția nevinovăției, se va solicita arest preventiv pentru 30 de zile.