O femeie din capitală a fost condamnată pentru furtul a 79 mii lei din contul bancar al mătuşei sale.
Potrivit secţiei tehnologii informaţionale şi investigaţii ale infracţiunilor în domeniul informaticii a Procuraturii Generale, în perioada 2012 – 2013, inculpata a efectuat peste 30 de operaţiuni de retragere a banilor din contul bancar al mătuşei în sumă totală de 79 mii lei.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, ori de câte ori îşi vizita mătuşa inculpata îi sustrăgea cardul bancar din geantă, iar după ce retrăgea bani de pe el îl punea la loc. Victima a depistat lipsa banilor din cont abia peste un an, când a vrut să-şi retragă banii trimişi de soţ care se afla la muncă peste hotare.
Făptaşa şi-a recunoscut vina şi a încheiat cu procurorii acord de recunoaştere a vinovăţiei, restituind părţii vătămate banii sustraşi.
Pentru furt în proporţii mari, inculpata a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 4 ani.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…