Select your Top Menu from wp menus

O femeie de 33 ani a ajuns ţintuită la pat după îngrijirile medicilor

Un caz cutremurător se află în atenţia CpDOM. O femeie de 33 ani a ajuns ţintuită la pat după îngrijirile medicilor. CpDOM a iniţiat examinarea circumstanţelor cazului. Urmare a intervenţiei directorului CpDOM, Anatolie Munteanu, petiţionara N.G. a fost internată recent într-un spital specializat din Chişinău pentru efectuarea investigaţiilor clinice, paraclinice şi tratament în volum deplin.

Petiţionara N.G. a apelat la Centrul pentru Drepturile Omului după nenumărate tentative de a-şi apăra drepturile lezate şi a obţine ajutorul medical calificat pentru problema de sănătate de care suferă. Iniţial, s-a confruntat cu neglijenţa, indiferenţa, neprofesionalismul medicilor, nedorinţa persoanelor cu funcţii de răspundere din sistemul de sănătate de a elucida adevărul şi a pedepsi vinovaţii, iar ulterior şi cu iresponsabilitatea, atitudinea formală manifestată de reprezentanţi ai unor instituţii de drept.

N.G. de 9 luni este imobilizată la pat după ce la Spitalul raional Floreşti, pentru confirmarea diagnosticului stabilit de medicul de familie, i-au fost efectuate la scurt timp 4 puncţii lombare. Încă la prima tentativă de extracţie a lichidului lombar, N.G. a simţit o durere pronunţată în picior. La a doua puncţie lombară petiţionara a mers cu greu, dar pe picioarele ei, ajutată de asistentele medicale. După aceasta, N.G. a simţit o durere acută şi în al doilea picior şi ulterior nu a mai putut merge. Pentru că nu se mai putea deplasa, cea de-a treia puncţie lombară i-a fost făcută deja pe pervazul ferestrei din salonul în care sta, iar a patra încercare de extracţie de lichid pentru analize a fost făcută de pe scaun.

E de menţionat că, deşi medicii afirmă că au primit acordul pacientei la efectuarea investigaţiei, cu excepţia semnăturii la internarea în spitalul din Floreşti, nu există alte dovezi despre informarea pacientei despre procedura la care va fi supusă, complexitatea acesteia, consecinţele şi riscurile puncţiei lombare.

Mai mult, N.G. afirmă că s-a opus cu înverşunare efectuării repetate a investigaţiei pentru că a simţit înrăutăţirea stării de sănătate.

După ultima puncţie lombară , femeia nu a mai ţinut minte cum au derulat lucrurile. Şi-a revenit peste 5 zile la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău, unde a urmat un tratament de aproximativ o lună, iar ulterior a fost externată. N.G. a mai fost la Chişinău la cursuri de reabilitare în februarie-martie şi luna iunie ale anului curent.

În prezent petiţionara este imobilizată la pat. Ea nu a beneficiat de tratamentul recomandat în măsură suficientă pentru ameliorarea stării de sănătate, mai mult, aceasta prezintă o dinamică negativă.

N.G. s-a adresat în diferite instanţe pentru a demonstra vinovăţia medicilor, dar n-a izbutit nimic. Cunoaşte că a fost creată o comisie de specialitate în cadrul Ministerului Sănătăţii care a examinat cazul ei, dar nu este de acord cu concluziile acesteia: că paraplegia inferioară ar fi rezultatul complicaţiei maladiei de bază, sub formă de meningită virală.

S-a adresat Procuraturii Floreşti care a pornit urmărirea penală, dar ulterior a emis o ordonanţă privind clasarea procesului penal pe motivul lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii în acţiunile medicilor din cadrul Spitalului raional Floreşti. Nu a ştiut că este în drept să atace ordonanţa în cauză procurorului ierarhic superior, moment care nu este menţionat în ordonanţă de clasare a procesului penal.

N.G. ştie că a fost dispusă efectuarea expertizei medico-legale la Centrul de Medicină Legală din mun. Chişinău, ea însă nu a fost contactată în acest scop. Despre efectuarea expertizei medico-legale a aflat întîmplător. Asta deoarece i-a fost ridicată cartela medicală pentru a fi examinate înscrierile medicilor de la centrul de sănătate din localitate. N.G. contestă concluziile Comisiei respective şi doreşte efectuarea unei alte expertize.

Plîngerea N.G. a fost acceptată de a fi examinată de către ombudsmanul Anatolie Munteanu dat fiind existenţa unor indicii evidente privind nerespectarea drepturilor fundamentale ale petiţionarei. Cazul dat se află la control şi în proces de investigare la Centrul pentru Drepturile Omului.

Dat fiind că N.G., după experienţa prin care a trecut, refuză să meargă la tratament în Spitalul raional Floreşti, directorul CpDOM a solicitat ministrului Sănătăţii internarea de urgenţă a bolnavei in una din instituţiile medicale curative republicane.

Ministerul Sănătăţii şi conducerea Spitalului raional Floreşti au manifestat o atitudine cooperantă în organizarea acţiunilor de rigoare pentru examinarea medicală, transportarea şi internarea petiţionarei într-un spital specializat din Chişinău, în care pacienta se află în prezent în stare gravă în secţia de reanimare.

Ombudsmanul Anatolie Munteanu îndeamnă autorităţile vizate să se implice plenar, operativ şi în cel mai hotărît mod pentru stabilizarea stării de sănătate a N.G.

Ulterior, CpDOM va aborda cazul petiţionarei N.G. prin prisma respectării dreptului la viaţă privată şi a dreptului la servicii medicale de calitate, accesului la servicii de sănătate.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/o-femeie-de-33-ani-a-ajuns-tintuita-la-pat-dupa-ingrijirile-medicilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19