O pacienta minora dintr-un sat din preajma Orheiului a fost internata la Spitalul raional Orhei. Mariana, in varsta de 11 ani, a fost spitalizata cu vatamari pe care i le-a provocat propria mama. Femeia a snopit-o pe fiica-sa in batai, lovind-o cu pumnii, indeosebi in cap. Mariana a fost salvata din mainile mamei furioase de catre vecinii, care au chemat politia.
Bataia crancena a avut loc acum 2 zile, cand Mariana s-a intors acasa dupa 10 zile petrecute in tabara de odihna „Andries” din Ivancea. Fata le-a declarat colaboratorilor de politie si asistentului social, care au venit la locul incidentului, ca este periodic agresata fizic si injurata de catre mama ei. Femeia nu a fost insa de gasit la domiciliu. Aceasta plecase deja la niste la cunoscuti din Chiperceni, iar contactata telefonic a negat ca si-a batut fiica si a spus ca nu va reveni la domiciliu in curand.
Tatal Marianei le-a declarat oamenilor legii ca femeia este furioasa pe fiica lor, deoarece fata continua sa comunice cu el, desi familia lor s-a destramat. Barbatul a mai mentionat ca dupa nasterea copilului, fosta lui sotie a fost internata un timp indelungat la Spitalul de Psihiatrie.
Politia cerceteaza cazul, pentru a stabili vinovatia femeii. In acelasi timp, considerand ca mniora a ramas fara ingrijire parinteasca, se examineaza posibilitatea plasarii fetei într-o instituţie curativ educativă.