Categories: RegiuneSocialȘtiri

O familie din Tabăra, Orhei s-a intoxicat cu ciuperci

O familie din satul Tabăra, Orhei s-a intoxicat ieri cu ciupercile culese în pădure. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, ciupercile au fost culese de capul familiei în pădurea din preajma localității. În urma consumului au avut de suferit 4 copii de 12, 11, 7 și 1,5 ani, dar și o persoană din satul Curchi, venită în ospeție. Potrivit aceleași surse anterior în raionul Orhei au mai fost înregistrate cazuri de intoxicare multiplă a câte 4 și 3 persoane.
În ultima săptămână în republică, numărul intoxicațiilor a crescut până la 190 cazuri cu afectarea a 270 persoane dintre care 61 copii inclusiv 4 decese.

ANSP  informează populația de nenumărate ori că intoxicaţile cu ciuperci sunt provocate în exclusivitate de atitudinea neglijentă a „culegătorului” și indiferența „cumărătorului” și că ele pot fi prevenite cu eforturi comune.

Primele semne clinice pot apărea peste 2 ore de la consumul ciupercilor prin apariția de: greaţă, vomă, diaree, transpiraţia excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale  etc. Peste 6 ore – pot apărea dureri de cap, ameţeli şi agravarea stării de vomă pierderi de conştiinţă, halucinaţii și chiar comă.

Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină conţinută de acestea şi de durata perioadei de incubaţie (timpul scurs de la ingestie până la apariţia semnelor specifice intoxicaţiei).

Trebuie să reținem că nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creştere și recoltare, miros.

Pentru solicitarea primului ajutor în caz de intoxicaţie cu ciuperci:

  • Se apelează numărul de urgenţă 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicaţiei.
  • Pâna la sosirea echipei medicale, persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, cafea, compot, suc.
  • Persoana afectată trebuie să stea în pat, se interzice efectuarea activităţii fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mişcarea, alergarea sau mersul pe bicicletă vor intensifica absorbţia toxinelor în sânge).

 În scopul evitarii intoxicaţiilor cu ciuperci, Agenția Națională pentru Sănătate Publică insistă în respectarea  următoarelor recomandări:

  • consumaţi doar ciupercile cumpărate din locuri autorizate;
  • evitați procurarea ciupercilor de la persoanele neautorizate care le comercializează pe marginea drumului, traseului auto;
  • ciupercile sunt interzise în alimentația copiilor;
  • ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide și din preajma gunoiștilor sunt toxice;
  • ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase nu trebuie să fie culese și consummate deoarece, in ciupercile bătrâne se acumulează urina şi dejecţiile larvelor de insecte;
  • bucatele cu ciuperci nu este recomandată să fie păstrate mai mult de 24 ore;
  • pentru persoanle începătoare, care doresc să culeagă ciuperci să utilizeze o carte de specialitate pntru recunoașterea ciupercilor comestibile și necomestibile și pentru a exclude orice nesiguranță pe care o aveți atunci când le culegeți;
  • ciupercile se consumă în stare foarte proaspătă, dar nu crude;
  • nu aruncați resturile de ciuperci și bucatele preparate, care au provocat intoxicația-ele vor fi ridicate de specialiștii care vor cerceta cazul de intoxicație.

ATENŢIE!Conştientizarea de către fiecare persoană a pericolului intoxicațiilor cu ciuperci şi respectarea recomandărilor expuse vor minimaliza riscul intoxicațiilor cu ciuperci.

RadioOrhei

Recent Posts

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

o zi ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

3 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

4 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

o săptămână ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

o săptămână ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

o săptămână ago