Ieri seara, în satul Puțintei, s-a aprins casa unei familii din 5 persoane, dintre care 3 copii. Din fericire, incendiul nu a făcut victime, chiar dacă flăcările au distrus practic o jumătate din casă.
Pompierii din Orhei au fost solicitaţi să intervină la incenciul din Putintei, la ora 20. La faţa locului s-a constatat că flăcările au cuprins două camere de locuit ale unei case. Incendiul a fost localizat și lichidat de către pompieri în aproximativ o oră.
În urma incendiului, au fost distruse bunurile materiale din două odăi. Altele două au fost salvate de intervenţia pompierilor.
Cauza probabilă a incendiului și prejudiciul cauzat de flăcări urmează a fi stabilite.
În afară de proprietara imobilului, în casă mai locuiește fiica acesteia, care are 3 copii minori.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…