Organele de drept din Moldova sunt indiferente la cazul de răpire a unui copil şi investighează dosare similare numai atunci când este vorba de bani, a concluzionat, joi, într-o conferinţă de presă la Agenţia „INFOTAG”, avocata Violeta Gaşiţoi.
Ea a informat că unei locuitoare a Chişinăului, Iulia Tocarenco, vara i-a fost răpit copilul în vârstă de 1,5 ani. Răpirea a fost organizată de părinţii soţului femeii, Alexandr Tocarenco, care au avut mereu o atitudine ostilă faţă de Iulia, pentru faptul că nu era bogată şi nu li s-ar potrivi după statut.
„Pe parcursul unui an de căsnicie, părinţii soţului o ofensau, o insultau mereu pe Iulia, iar pe 30 iulie, sub pretextul că l-ar duce pe copil în ospeţie la bunei, l-au dus pe băiat în sat şi nu l-au mai adus înapoi. Seara, revenind în oraş, i-au spus Iuliei că nu îşi va mai vedea copilul şi că poate pleca din casa lor, au aplicat forţa fizică şi i-au aruncat hainele după poarta casei. De asemenea, au avertizat-o că îi pot cumpăra pe toţi şi pe toate, orice doresc. Periodic, pe ascuns de la părinţi, soţul îi arăta copilul Iuliei, iar atunci când primii au aflat l-au ameninţat că vor vinde afacerea, iar tatăl se va sinucide. Iulia Tocarenco a depus cereri la poliţia sectorului Botanica, dar nu a primit un răspuns explicit. După aceasta s-a adresat la procuratură, unde procurorul Galina Balan i-a comunicat că totul e în regulă, drepturile copilului nu sunt încălcate şi că nu e nevoie de intentarea unui dosar penal. Atunci, Iulia s-a adresat în instanţa de judecată care a dovedit că femeia are dreptate şi a dispus trimiterea dosarului la rejudecare, dar nici un fel de acţiuni nu au urmat”, a spus avocata.
Ea a relatat că, răspunzând cererilor mamei tinere, poliţiştii nu au făcut decât să-i aplice amenzi de 100 lei soţului acesteia, pe care el le-a plătit mereu şi a declarat deschis că Iulia nu îşi va primi copilul înapoi.
„S-au scris multe cereri la diferite autorităţi, inclusiv la Centrul pentru Protecţia Drepturilor Copilului, la direcţiile de resort ale primăriei, dar povestea s-a repetat, răspunsuri nu au existat. Doar la primărie s-a răspuns că Iulia are dreptul să-şi vadă copilul şi s-a întocmit un orar după care aceasta îşi poate vizita băiatul, dar aceasta nu a ajutat. Atunci când părinţii lui Alexandr Tocarenco au văzut nemijlocit că Iulia nu are de gând să cedeze şi vine zilnic la casa lor, au depus la poliţie o plângere solicitând să le fie asigurată securitatea, pentru că se tem de mama tânără. Poliţia a respins solicitarea”, a comunicat Gaşiţoi.
În viziunea avocatei, singura soluţie pentru problemă ar fi adresarea către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru că în Moldova asemenea cazuri sunt soluţionate «doar acolo unde nu există bani, iar atunci când vine vorba de finanţe, adevărul este de partea celui care va plăti ».
sursa: infotag.md