Categories: Divertis

Pentru a calatori in cosmos in 2012-2013, o familie a platit $ 1mln.

Un om de afaceri din Singapore, soţia lui şi cei doi copii ai lor au plătit 1 milion de dolari pentru a deveni prima familie din Asia care va participa la un zbor în spaţiu organizat de grupul Virgin Galactic, au anunţat luni reprezentanţii acestei companii.

Stephen Attenborough, directorul comercial al companiei Virgin Galactic, a declarat că un client din Singapore nu a cumpărat un singur bilet, ci patru, pentru întreaga familie, scrie realitatea.net.
Clientul a trimis un cec în valoare de 1 milion de dolari (729.000 de euro) şi a cerut să rămână anonim, întrucât „nu i-a dat încă soţiei sale această veste”, a spus Stephen Attenborough, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Singapore.

„Aceasta este prima familie asiatică ai cărei membri vor deveni astronauţi împreună”, a adăugat Attenborough.


Familia asiatică a rezervat în totalitate naveta SpaceShipTwo, care poate să primească patru pasageri şi doi piloţi, a precizat directorul comercial al companiei.

„Ei vor zbura în decursul primului an” de lansări în spaţiu efectuate de Virgin Galactic şi „vor face astfel parte din prima mie de persoane care vor ajunge în spaţiu (ca turişti – n.r.)”, a adăugat el.

Compania Virgin Galactic, deţinută de miliardarul britanic Richard Branson, vinde rezervări pentru zboruri în spaţiu încă din anul 2005, pentru suma minimă de 200.000 de dolari pentru un pasager, deşi nu există deocamdată un calendar al lansărilor, iar data primului zbor nu a fost încă stabilită.

Compania britanică doreşte să trimită primii turişti în spaţiu în 2012-2013, de pe aeroportul spaţial Spaceport America din New Mexico.
Richard Branson a inaugurat acest aeroport la jumătatea lunii octombrie.

sursa: mediafax.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Din nou se oferă bani pentru reforma justiției. SUA va mai oferi finanțare pentru sectorul energetic

Statele Unite ale Americii vor oferi Republicii Moldova 50 de milioane de dolari pentru a…

7 minute ago

PAS, CUB și alte partide au fost obligate de CEC să verse la buget banii primiți contrar prevederilor legale

Mai multe partide au fost somate de Comisia Electorală Centrală (CEC), inclusiv Partidul Acțiune și…

12 minute ago

Drumul asfaltat spre faliment al unei întreprinderi din Orhei

Două contracte semnate cu o companie din Chișinău s-au lăsat pentru o întreprindere municipală din…

9 ore ago

Nicio pedeapsă pe crima din Codrii Orheiului: Țuțu și alți doi sportivi au fost condamnați, dar amnistiați

Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a luat o decizie pe dosarul în care…

2 zile ago

Ofițerii CNA au descins la Spitalul Raional Orhei într-un dosar de corupție sistemică

Șefa secției consultative și un medic narcolog din cadrul Spitalului Raional Orhei sunt cercetați în…

2 zile ago

La Orhei s-a finalizat festivalul de C(arte) finanțat de Uniunea Europeană

Astăzi la Orhei a avut loc evenimentul de închidere a activităților din cadrul festivalului de…

4 zile ago