Categories: ExterneȘtiri

O descoperire confirmă: Conştiinţa umană este efectul unor fenomene cuantice VIDEO

Descoperirea unor vibraţii cuantice în interiorul unor microtubuli din celulele creierului aduce argumente în favoarea unei teorii vechi de 20 de ani, foarte controversată, care încearcă să explice originea conştiinţei umane.

Conştiinţa umană este produsul unor activităţi care au loc la un nivel mai profund şi mai detaliat în neuronii din creier, susţine un studiu dedicat revizuirii şi actualizării acestei teorii, publicat în Physics of Life Reviews.

Descoperirea recentă a vibraţiilor cuantice în structuri intracelulare numite microtubuli, din interiorul neuronilor cerebrali, sprijină această teorie, spun autorii studiului, Stuart Hameroff şi Sir Roger Penrose.

Ei sugerează că undele cerebrale (cele care sunt înregistrate prin electrocardiogramă – EEG) derivă de asemenea din vibraţiile la nivelul microtubulilor, iar tratamente care ar influenţa aceste vibraţii ar putea fi utile într-o serie întreagă de afecţiuni mentale.

Teoria, numită „orchestrated objective reduction” (Orch OR), a fost publicată iniţial la mijlocul anilor 1990, de fizicianul şi matematicianul Sir Roger Penrose şi specialistul în anestezie Stuart Hameroff.

Ei sugerau că operaţiile vibraţionale cuantice din microtubuli erau „orchestrate” de impulsurile sinaptice sosite în neuroni şi de memoria stocată în microtubuli şi finalizate prin ceea ce Penrose numea „objective reduction”; de aici, numele de „Orch OR.” Microtubulii sunt componente majore ale scheletului structural al celulelor.

Teoria Orch OR a fost intens criticată încă de la început, deoarece, conform unor sceptici, creierul era considerat ca fiind prea „cald, umed şi zgomotos” pentru ca asemenea procese cuantice fine şi precise să poată avea loc în mod eficient.

Totuşi, dovezile arată că poate exista coerenţă cuantică „caldă” în procese şi structuri ca fotosinteza realizată de plante, orientarea în zbor de care este capabil creierul păsărilor, simţul olfactiv al omului şi microtubulii neuronilor din creier.

Descoperirea recentă a vibraţiilor cuantice la temperaturi „călduţe” în microtubulii din neuronii cerebrali (descoperirea realizată de o echipă condusă de Anirban Bandyopadhyay, actualmente la MTI) sprijină teoria celor 2 savanţi şi sugerează că şi ritmurile EEG derivă din vibraţiile microtubulilor de nivel mai profund.

În plus, lucrările unor specialişti de la Universitatea din Pennsylvania sugerează că anestezia, care aboleşte starea de conştienţă în mod selectiv, fără a influenţa activităţile cerebrale non-conştiente, acţionează prin intermediul acestor microtubuli.

„Originea conştiinţei reflectă locul nostru în Univers, natura existenţei noastre. A evoluat conştiinţa din operaţii complexe între neuronii cerebrali, aşa cum sunt de părere cei mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă? Sau, într-un fel, a existat dintotdeauna, aşa cum susţin abordările spirituale?”, scriu Hameroff şi Penrose în articolul lor recent.

„Întrebarea deschide o potenţială cutie a Pandorei, dar teoria noastră se potriveşte ambelor abordări, sugerând că conştiinţa ar deriva din vibraţiile cuantice din microtubuli, polimeri proteici din interiorul neuronilor cerebrali, care guvernează funcţiile neuronale şi sinaptice şi, în acelaşi timp, conectează procesele cerebrale cu procesele auto-organizatoare la scară foarte detaliată, structura cuantică «proto-conştientă» a realităţii.”

Autorii au introdus şi un aspect nou, important, al teoriei. Vibraţiile cuantice din microtubuli (cu frecvenţe în domeniul megahertzilor, de exemplu) par să interfereze şi să producă frecvenţe de bătaie EEG mult mai lente. (Frecvenţa de bătaie se datoreaza suprapunerii a două sau mai multe oscilaţii cu frecvenţe apropiate.)

Deşi ritmurile EEH sunt utilizate de peste un secol, originea lor a rămas un mister. Experimente clinice de stimulări cerebrală de scurtă durată, la frecvenţa de rezonanţă a microtubulilor, prin vibraţii mecanice cu frecvenţa în domeniul megahertzilor, stimulări realizate prin ecografie transcraniană, au arătat că acest tratament îmbunăţeşte starea de spirit a subiecţilor şi ar putea fi util în combaterea bolii Alzheimer şi a efectelor leziunilor cerebrale.

În concluzie, afirmă Stuart Hameroff, „Orch OR este cea mai riguroasă, cuprinzătoare şi bine verificată teorie a conştiinţei elaborată vreodată. Dintr-un punct de vedere practic, tratarea vibraţiilor microtubulilor din creier ar putea fi benefică în cazul unui serii întregi de probleme mentale, neurologice şi cognitive.”

Dr. Hameroff a explicat pe larg teoria Orch OR în cadrul documentarului „Through the Wormhole”, difuzat recent în SUA de postul Science Channel.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago