Ministrul de externe Natalia Gherman a spus că săptămâna aceasta o delegație guvernamentală moldoveană va merge la Moscova să discute starea relațiilor bilaterale, inclusiv recentele restricții comerciale impuse Moldovei de Federația Rusă. Într-un interviu acordat Europei Libere, Gherman a spus că această deplasare dovedește că Chișinăul rămâne deschis dialogului cu Moscova.
„Chiar dacă există un gest neprietenos de încetare a exporturilor moldovenești pe piața Federației Ruse, considerăm că și acest element trebuie să fie discutat”, a spus Gherman.
Tot luni 28 iulie șeful agenției fitosanitare rusești Rosselhoznadzor, Aleksei Alekseenko, a sugerat că Moscova ar putea aplica restricții suplimentare importurilor de fructe din Moldova, Polonia și Olanda după descoperirea în loturi venind din acele țări a moliei orientale.
sursa: europalibera.org