Select your Top Menu from wp menus

O decizie privind demisia directorului CNA ar putea fi luată săptămâna viitoare, consilier prezidenţial

Demersul premierului privind demisia directorului Centrului Naţional Anticorupţie a ajuns la Preşedinţie în această după-amiază, 16 octombrie, iar o decizie şeful statului va lua, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Informaţia a fost comunicată pentru IPN de către şeful Aparatului Preşedinţiei, Ion Păduraru.

Consilierul a menţionat că şeful statului a fost informat despre demers şi a şi purtat deja o discuţie cu premierul Valeriu Streleţ la acest subiect. Preşedintele a dat dispoziţii pe interior, tradiţionale în asemenea situaţii. Cel mai probabil, Nicolae Timofti va avea o întrevedere şi cu Viorel Chetraru, iar deja săptămâna viitoare se va expune dacă directorul CNA va fi sau nu demis.

Premierul Valeriu Streleţ a solicitat, vineri, demisia directorului Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru. Printre argumentele invocate se numără creşterea continuă a indicelui perceperii corupţiei. La fel, potrivit premierului, sunt suficiente motive să se considere că CNA a adoptat o strategie de abordare discreţionară şi selectivă în procesul de combatere a corupţiei, soldată cu un randament redus al activităţii acestei instituţii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/o-decizie-privind-demisia-directorului-cna-ar-putea-fi-luata-saptamana-viitoare-consilier-prezidential/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19