Peste 6 mii de euro din bugetul de stat vor fi achitați unor cetățeni urmare a unei erori a Consiliului Local Chiperceni. Reclamanții au ajuns la CEDO care le-a acordat 2235 de euro pentru prejudiciul material, 3000 de euro pentru prejudiciul moral și 1129 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Potrivit unui rezumat al cazului publicat pe pagina agentului guvernamental al Republicii Moldova la CEDO la 28 septembrie 2021 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a pronunțat hotărârea în cauza Canțer v. Republica Moldova (cererea nr. 46578/09).
Potrivit circumstanțelor cauzei, în cadrul reformei funciare, reclamanții au obținut titluri de proprietate provizorii asupra a 2,82 ha teren arabil, exploatat de către aceștia începând cu anul 1996. La o dată nespecificată, un vecin de-al reclamanților a ocupat aproximativ un hectar din terenul lor din cauza unei erori a Consiliului local Chiperceni. Reclamanții au inițiat proceduri judiciare împotriva Consiliului local și a vecinului lor, solicitând, inter alia, anularea deciziei eronate și acordarea despăgubirii pentru prejudiciul material (28552 lei) și moral (15000 lei), precum și pentru costuri și cheltuieli (1388 lei).
Prin hotărârea sa din 6 iunie 2007, Judecătoria Orhei a admis cererile reclamanților, a anulat decizia Consiliului local din 22 februarie 2000, a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, acordându-le reclamanților despăgubirile solicitate, cu excepția celor pentru prejudiciul moral.
La 14 mai 2008 Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea din 6 iunie 2007 și a adoptat o nouă hotărâre prin care a respins acțiunile reclamanților ca nefondate. Reclamanții au declarat recurs, majorându-și, corespunzător, pretențiile pentru prejudiciul material și pentru costuri și cheltuieli.
Prin decizia sa irevocabilă din 18 februarie 2009, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul reclamanților, a anulat decizia din 14 mai 2008 și a pronunțat o nouă hotărâre. Instanța a anulat decizia Consiliului local din 22 februarie 2000 și a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în litigiu. În același timp, instanța a respins pretențiile reclamanților pentru prejudiciul material, nefiind de acord cu metoda de calcul a acestora. De asemenea, ea a respins și pretențiile reclamanților pentru prejudiciul moral, notând că recunoașterea în sine a dreptului de proprietate constituia o satisfacție echitabilă și suficientă.
În faţa Curţii, reclamanții s-au plâns în baza Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare „Convenția”), invocând imposibilitatea de a-și folosi terenul și survenirea de pierderi materiale, din cauza deciziei autorităților locale din 22 februarie 2000.
Curtea a reiterat că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-i anula calitatea de victimă, decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod expres sau în substanță, încălcarea Convenției și apoi i-au acordat despăgubiri (Amuur v. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Culegeri de hotărâri și decizii 1996-III).
Curtea nu a considerat necesar să reexamineze fondul acestei plângeri, notând că, prin decizia sa din 18 februarie 2009, Curtea Supremă de Justiție constatase deja ilegalitatea deciziei Consiliului local din 22 februarie 2000 prin ingerința nejustificată în dreptul de proprietate al reclamanților. Cu toate acestea, ea a constatat că reclamanții nu și-au pierdut calitatea de victimă, deoarece Curtea Supremă nu le-a acordat vreo despăgubire pentru prejudiciul provocat de către autoritățile locale.
În consecință, Curtea a hotărât că a avut loc o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și le-a acordat reclamanților 2235 de euro pentru prejudiciul material, 3000 de euro pentru prejudiciul moral și 1129 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Actualmente hotărârea este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.