Comisia Electorală Centrală în ședința sa din 9 iulie a ridicat, înn baza cererii de demisie mandatul de consilier raional a Alionei Baciu, aleasă pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” în Consiliul raional Orhei.
Mandatul devenit vacant i-a fost atribuit candidatului supleant Ion Zagorodniuc.
Acesta a fost preavizat asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.
Amintim că tot în ședința din 9 iulie, CEC a ridicat mandatul de consilier municipal la Orhei al lui Sergiu Stanciu, care a candidat din partea PAS și pentru funcția de primar al municipiului.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…