Categories: SocialȘtiri

O consilieră locală de etnie romă îşi împărtăşeşte istoria de succes

O tânără în vârstă de 28 de ani de etnie romă, care în 2015 a fost aleasă în Consiliul raional Râşcani, îşi împărtăşeşte istoria de succes. Femeia susţine că deşi din start a întâmpinat bariere şi s-a ciocnit cu atitudine discriminatorie, pentru că e de etnie romă şi pentru că ar fi prea tânără, a reuşit să obţină succes. Consiliera consideră că misiunea ei este să ajute femeile şi copiii din grupurile vulnerabile, transmite IPN.

Laura Bosnea afirmă că eforturile ei în calitate de consilieră locală au dat roade la scurt timp după ce a fost numită în funcţie. „Din momentul în care am devenit consilieră, 79 de copii romi au fost înregistraţi în şcoli. Acum, străzile locuite de romi sunt iluminate şi au fost instalate coşuri de gunoi. Aţi putea crede că acestea sunt  realizări minore, dar am luptat din greu ca acestea să devină realitate”, a menţionat consiliera.

Tânără menţionează că atunci când s-a căsătorit era studentă, însă nu şi-a încheiat studiile pentru că a adus pe lume doi copii. Totuşi, Laura Bosnea afirmă că treptat s-a implicat în rezolvarea problemelor comunităţii. „Fiind de etnie romă, am vrut să mă asigur că drepturile romilor sunt respectate în comunitatea noastră şi am devenit mediatoare comunitară între romi şi administraţia locală”, a afirmat consiliera.

Consiliera intenţionează să-şi încheie studiile şi să construiască un centru comunitar pentru femeile şi copiii din grupurile vulnerabile. „Simt că aceasta este misiunea mea aici”, a declarat Laura Bosnea.

Programul ONU „Femeile în politică” este implementat în comun de două agenţii ONU – UN Women în Moldova şi PNUD Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei. Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 10 îşi propune să sprijine şi să promoveze incluziunea socială, economică şi politică a tuturor, indiferent de vârstă, sex, dizabilitate, rasă, etnie, origine, religie, statut economic, etc.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago