Select your Top Menu from wp menus

O companie transnistreană e bănuită că a transferat milioane de dolari în firme off-shore, folosind sistemul bancar moldovenesc

Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au emis un apel către autorităţi cu cerinţa să verifice legalitatea tranzacţiilor financiare ale companiei din stânga Nistrului „Energocapital” în zone offshore, prin sistemul bancar din dreapta Nistrului. Este vorba de tranzacţii de aproape 20 de milioane de dolari, bani care au fost transferaţi în Hong Kong. Într-o conferinţă de presă la IPN, experţii în energetică au menţionat că aceşti bani sunt proveniţi din plăţile achitate de consumatorii de energie din dreapta Nistrului.

„Energocapital ne vinde energie, noi o plătim, dar ei nu achită gazul şi aceşti bani pleacă în offshore”, a declarat Sergiu Tofilat, expert în energetică. Potrivit lui, în anul 2015 profitul „Energocapital”a fost de aproape 39 de milioane de dolari, dintre care aproape 20 de milioane au fost scoşi din ţară.

Sergiu Tofilat este de părere că această schemă a fost posibilă doar cu suportul autorităţilor din Republica Moldova, pentru că „Energocapital” a fost reînregistrată în octombrie 2014 şi a obţinut licenţă cu o viteză uluitoare, timp de trei zile.

„Licenţa o acordă ANRE, este clară implicarea Agenţiei de Reglementare în Energetică. Contractul de livrare a energiei este semnat de compania de stat „Energocom”, care este subordonată Ministerului Economiei, deci este clară şi implicarea Ministerului Economiei”, a notat expertul, ţinând să mai spună că schema prin care a fost scos miliardul din ţară este aplicată şi la delapidarea banilor pe care îi achită consumatorii de energie din Republica Moldova.

Un alt expert în energetică, Victor Parlicov, a menţionat că autorităţile de control trebuie să verifice dacă tranzacţiile respective de scoatere a banilor în zone offshore, prin sistemul bancar din Republica Moldova, nu încalcă legislaţia care reglementează lupta cu spălarea banilor. De asemenea, expertul cere autorităţilor să elucideze cine sunt beneficiarii finali ai acestor tranzacţii.

Informaţiile la care fac referire experţii au fost făcute publice ca urmare a unor conflicte de putere pe malul stâng al Nistrului. „Ca un fel de scurgere informaţională de pe malul stâng, din cauza unor lupte acolo, noi aflăm anumite lucruri care, în mod normal, ar fi trebuit să le aflăm de la autorităţile noastre constituţionale”, a afirmat Victor Parlicov.

Apelul a fost semnat de mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care Institutul pentru Politici Publice, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, Institutul de Politici şi Reforme Europene, Centrul Analitic Independent „Expert-Group”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/o-companie-transnistreana-e-banuita-ca-a-transferat-milioane-de-dolari-in-firme-off-shore-folosind-sistemul-bancar-moldovenesc/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19