Select your Top Menu from wp menus

O actuală consilieră și doi foști consilieri din Orhei ar fi părăsit țara fiind suspecți în dosarul finanțării Partidului Șor de un grup criminal organizat

Photo Credit To foto simbol

Jurnalistul Alex Cozer a publicat pe profilul său de facebook o fotografie care conține numele a 7 suspecți în dosarul ”Șor” ce au părăsit Republica Moldova în perioada 10-16 iulie.
Printre cei 7 fugurează numele lui Nelli Parutenco, Vitalie Balinschi și Tudor Balițchi. Nelli Parutenco, după alegerile locale din 2019 a devenit consilieră raională și municipală la Orhei, fiind președinta comisiilor financiare din cele două foruri. Anterior, după alegerile locale din 2015, când Ilan Șor a devenit primar de Orhei, Parutenco a ocupat funcția de contabil la Primăria Orhei.
Vitalie Balinschi a fost șef al FISC-ului din Orhei, iar ulterior al celui din Chișinău. În perioada 2011-2015 a fost consilier raional din partea PLDM, tot pe lista PLDM Balinschi a acces în Consiliul Municipal din Orhei după alegerile locale din 2015. Dar la scurt timp după arestul liderului formațiunii Vlad Filat, a aderat la fracțiunea majoritară a lui Ilan Șor din Consiliu.
Tudor Balițchi, care a ocupat funcția de șef al Serviciului Vamal în perioada Alianțelor pentru Integrare Europeană, după alegerile locale din 2015 a devenit consilier pe lista PLDM în Consiliul Raional Orhei. La scurt timp după arestul șefului său, acesta a renunțat la mandatul de consilier.
Un alt nume, din lista celor 7 care este legat de Orhei, este al lui Igor Himici cel care în martie 2016 alături de Viorel Melnic și Felix Lihtgolț a devenit ”consilier voluntar” al primarului de atunci Ilan Șor.
Ieri Președinta Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni televizate a declarat că organele de drept investighează scurgerea de informații produsă înaintea descinderii cu percheziții la mai mulți reprezentanți ai Partidului Șor în dosarul legat de finanțarea acestei formațiuni de către un grup criminal organizat.



Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/o-actuala-consiliera-si-doi-fosti-consilieri-din-orhei-ar-fi-parasit-tara-fiind-suspecti-in-dosarul-finantarii-partidului-sor-de-un-grup-criminal-organizat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19