Select your Top Menu from wp menus

Numărul soldaților ruși uciși în Ucraina, potrivit mass-media din Rusia l-a depășit pe cel anunțat de Ministerul Apărăriii de la Moscova

Astăzi numărul soldaților ruși uciși în Ucraina, despre care au anunțat diferite mass-media din Rusia l-a depășit pe cel anunțat de Ministerul Apărării. Potrivit site-ului ucrainean sprotyv.info în diferite surse din Rusia, s-a anunțat despre funeraliile a 501 soldați ruși, uciși în luptele din Ucraina.
Până în prezent Ministerul Apărării din Rusia a anunțat o singură dată, pe 2 martie cifră oficială a militarilor ruși, omorâți de la declannșarea agresiunii rusești Ucraina – 498 persoane.
De atunci autoritățile militare ruse păstrează tăcere asupra pierderilor, dar anunțurile autorităților locale din diferite regiuni ale Rusiei, privind condoleanțele în legătură cu decesul militarilor ruși sunt publicate cu regularitate în mass-media regionale ruse.
Ucrainenii susțin că până în prezent au lichidat peste 14 mii soldați ruși. Surse din inteligența americană estimau zilele trecute că numărul militarilor ruși uciși în Ucraina este de cca 7000.
Invazia rusească în Ucraina a început pe 24 febbruarie. De atunci, în urma confruntărilor în țara vecină potrivit estimărilor ONU au fost uciși cca 900 civili, dintre care aproape 70 copii. Autotitățile ucrainene spun că numărul copiilor uciși a depășit 110.