Cazurile de intoxicare cu ciuperci se multiplica alarmant. Potrivit Ministerului Sanatatii, în ultimele zece zile, în urma intoxicaţiilor cu ciuperci au fost internaţi în spitale peste 35 de persoane, dintre care 12 copii.
La 21-22 septembrieau fost înregistrate cazuri de intoxicaţie cu ciuperci la Chişinău -3 persoane; Basarabeasca – 5 persoane; Hînceşti – 1 persoană; Străşeni – 4 persoane; Bălţi – 3 persoane; Edineţ – 3 persoane.
Specialiştii Ministerului Sănătăţii susţin că numărul cazurilor de intoxicare cu ciuperci ia amploare, în special la început de toamna, când sunt înregistrate condiţii climaterice favorabile pentru creşterea ciupercilor. În condiţii de caniculă şi de secetă, cum au fost vara aceasta, ciupercile – chiar şi cele comestibile – au acumulat mai multe toxine, unele suferind transformări (mutaţii), devenind necomestibile şi periculoase pentru sănătate.
De la începutul anului curent, în R. Moldova, au fost înregistrate 58 cazuri de otrăviri cu ciuperci, fiind afectate 105 persoane, inclusiv 17 copii, în vârstă de până la 17 ani, care au consumat ciuperci pregătite în condiţii de casă.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…