Select your Top Menu from wp menus

Numărul bancnotelor falsificate a crescut anul trecut de două ori

Numărul bancontelor falsificate a crescut anul trecut de două ori, arată un comunicat al Băncii Naţionale , făcut public la sfârşitul săptămânii. Totuşi potrivit sursei citate raportat la numărul bancnotelor autentice aflate în circulație la finele anului 2012 (circa 225 milioane bancnote), numărul celor falsificate se menține la un nivel foarte scăzut – 0,0014 la sută. Astfel, nu se constată faptul că fenomenul de falsificare are un caracter generalizat cu vreun impact economic sesizabil
BNM menţionează că anul trecut , conform rapoartelor Ministerului Afacerilor Interne și ale Centrului Național Anticorupție, au fost depistate circa 3 mii de falsuri cu o valoare nominală predominantă de 100 lei. O preferință mai redusă falsificatorii au manifestat pentru valorile nominale de 10 lei, 20 lei, 50 lei, 200 lei, 500 lei și 1000 lei

În scopul combaterii falsificării însemnelor monetare, BNM recomandă în continuare publicului să fie vigilent la posibilitatea fraudelor, să verifice autenticitatea bancnotelor, iar în cazul constatării falsurilor, să le extragă din circulație și să comunice despre acest fapt Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, în cazurile suspecte, urmează a se atrage atenția la dimensiunea, culoarea și elementele de securitate principale: la filigran, firul metalic încorporat, firișoarele colorate, elementele de suprapunere, numărul de ordine al bancnotei și la serie (litera și numărul).
O caracteristică importantă la care trebuie, de asemenea, atrasă atenția este rigiditatea texturii care este proprie bancnotelor autentice. În cazul reproducerilor frauduloase, aceasta lipsește sau este puțin perceptibilă.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/numarul-bancontelor-falsificate-a-crescut-anul-trecut-de-doua-ori/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19