Categories: EconomicSocialȘtiri

Noul tarif la gaze va constitui 10,26 lei fără TVA

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat în şedinţa de astăzi noul tarif la gaze naturale, care va constitui, de la 1 noiembrie curent, 10,26 de lei pentru un metru cub, fără taxă pe valoare adăugată (TVA), transmite MOLDPRES.

Prețul la gaze a crescut de la 4,2 de lei per metru cub, or, luând în calcul valoarea TVA de 8%, din noiembrie va constitui 11,1 lei pentru un metru cub de gaze.

După şedinţa ANRE, Ştefan Creangă, director al instituţiei, a explicat că Agenţia a aprobat noile tarife în baza cererii înaintate de întreprinderea Moldovagaz. „Am aprobat decizia ţinând cont de devierile tarifare ale furnizorului şi presiunile financiare ale acestuia. De la începutul anului 2021 am asistat la creșterea prețurilor. În prezent, este semnat un  contract, or, una din condiţiile obligatorii ale documentului este achitarea devierilor tarifare”, a declarat Ştefan Creangă.

Potrivit directorului ANRE, tariful aprobat astăzi este provizoriu, iar până la 30 noiembrie, Agenția urmează să revizuiască, din calculele de care dispune, mai multe detalii. Este vorba de verificarea volumului de gaz livrat, volumul la intrare, la ieşire, la diferite presiuni, verificarea rentabilității, fondului de rulment, costului de bază al componentei de preţ, cursului valutar, indicatorilor macroeconomic etc.

„În opinia Moldovagaz, acesta este un preţ vizionar. La rândul său, ANRE nu a făcut, deocamdată, nici un calcul, tariful este estimativ şi nu poate creşte până la 30 noiembrie. Acest tarif este unul înalt, însă el trebuie să ducă la echilibrarea sistemului de asigurare cu gaze, adică la capacitatea consumatorului să-l achite şi a furnizorului să-l livreze”, a spus Creangă.

Conform legislației, SA Moldovagaz se adresează Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, care verifică calculele și, dacă acestea corespund metodologiei, aprobă tariful solicitat.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago