Categories: EconomicSocialȘtiri

Noul sistem de pensionare nu satisface așteptările pensionarilor, studiu

Reforma sistemului de pensii implementată în Republica Moldova de la începutul anului curent nu satisface așteptările pensionarilor și nici a viitorilor pensionari. Sunt multe lacune pe care autoritățile ar trebui să le înlăture pentru a crea un sistem de pensionare nediscriminatoriu. E constatarea unui studiu prezentat joi, 5 octombrie, în cadrul unei mese rotunde, care analizează deficiențele noii Legi cu privire la pensii. Studiul este elaborat de către Fundația Friedrich Ebert (FES) Moldova, în parteneriat cu Confederația Națională a Sindicatelor (CNSM), transmite IPN.

Potrivit studiului, o lacună a reformei este faptul că a fost anulat sprijinul financiar de 180 și 100 de lei, bani care se acordau lunar pentru stagiile de cotizare complete și incomplete, pentru pensiile care sunt ridicate începând cu 1 aprilie 2017. Pe de altă parte, acest sprijin financiar este menținut pentru pensiile care au fost stabilite până la această dată. Studiul recomandă înlocuirea sprijinului financiar cu o pensie de bază pentru toți pensionarii, în funcție de stagiile de cotizare, indiferent de veniturile lor și momentul stabilirii pensiilor.

Un alt neajuns al noii reforme este momentul indexării pensiilor. Conform noilor reglementări, pensiile se ajustează anual la 1 aprilie, și numai dacă indicele prețurilor de consum (IPC) va depăși 2%. Se recomandă ca indexarea pensiilor să se facă de fiecare dată când IPC va trece pragul de 2%.

Dreptul la pensie anticipată, cu trei ani mai devreme de vârsta oficială de pensionare, este considerată o prevedere discriminatorie când vine vorba de femei și bărbați. Bărbații au dreptul de a pretinde pensia anticipată de la 1 ianuarie 2017, dacă au stagiul de cotizare deplin, de 33 de ani și 6 luni, iar femeile trebuie să aștepte în acest sens până la 1 iulie 2022. Se recomandă ca acest termen să fie atât pentru femei, cât și pentru bărbați, de la 1 ianuarie 2017.

Studiul scoate în evidentă faptul că în prezent contribuțiile sociale ale lucrărilor din sistemul public constituie 35% din costul pensiilor din sectorul public, restul contribuțiilor sunt ale celor din sectorul privat. Prin urmare, nu este echitabil ca salariații sectorului privat, care au pensii mai mici la atingerea vârstei de pensionare, să subvenționeze pensiile celor care activează în sectorul public și au pensii mai mari. Astfel se cere modificarea art. 34 din noua lege cu privire la finanțarea pensiilor din sectorul public.

Totodată este remarcat faptul că noua lege discriminează anumite categorii de angajați-pensionari, fiind vorba de cei care sunt antrenați la munci grele și nocive, cărora le-au fost retrase facilitățile pe care le aveau la stabilirea vârstei de pensionare. Autorii studiului consideră că trebuie să se revină la prevederile vechi prin care aceştia beneficiau de pensionare anticipată şi de stagii de cotizare mai scurte.

Prezent la lucrările mesei rotunde, Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al CNSM, a spus că reforma sistemului de pensionare este o necesitate pentru Republica Moldova, doar că în paralel cu aceasta trebuiau lansate și alte reforme. „Trebuiau reforme în domenii cum ar fi: combaterea economiei tenebre, munca la negru și achitarea salariilor în plic. Reforma necesită măsuri și în ceea ce privește atragerea investițiilor, crearea locurilor de muncă,  majorarea salariilor. Toate aceste reforme au fost anunțate, ar fi bine ca ele să fie mai operative ca efectul să fie scontat”, a declarat Sergiu Sainciuc.

La 16 decembrie 2016, Parlamentul a votat reforma sistemului de pensii, care prevede că femeile și bărbații din Republica Moldova vor ieși la pensie la vârsta de 63 de ani. Vârsta de pensionare va creşte pe etape. Bărbații vor ieși la pensie la 63 de ani către 1 ianuarie 2019, iar femeile – către anul 2028. Şi stagiul de cotizare va fi unificat: 34 de ani. Pentru bărbaţi noul stagiu de cotizare se va stabili de la 1 iulie 2018, iar pentru femei către 1 iulie 2024. Majorarea a fost explicată prin faptul că are loc îmbătrânirea populației, iar numărul pensionarilor creste mai repede decât al persoanelor angajate.

RadioOrhei

Recent Posts

Guvernul care pleacă a făcut un ”cadou” pasagerilor. Din martie 2026 prețul biletelor de călătorie între localități și cele internaționale ar putea crește

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…

o oră ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

2 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

5 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

7 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

2 săptămâni ago