Consilierii municipali au aprobat ieri decizia privind numrea în funcție de director-interimar al SA Apa-Canal Orhei a lui Vitalie Carp. Potrivit viceprimarei Cristina Cojocaru, funcția a devenit vacantă după ce Mihail Chiperi a renunțat la această. Solicitată de consilierul PAS, Igor Harea să spună de ce nu s-a organizat un concurs pentru funcția dată, Cojocaru a declarat că legilsația nu prevede acest lucru, iar candidatura lui Carp este cea mai optimă.
Tot Igor Harea a insistat ca Vitalie Carp să-și facă măcar o prezentare. Astfel noul director-interimar a declarat că a absolvit Universitatea de Studii Economice și Universitatea Tehnică în domeniul livrărilor de gaze, 2 ani a lucrat în cadrul Ministerului Economiei la Agenția Achiziții Publice, 15 ani a activat în calitate de șef al serviciului vânzări în compania Petrom și 4 ani a fost director la Transautogaz fondată de Moldovagaz.
La propunerea președintei fracțiunii Partidului Șor, Tatianei Gorea salariul lunar al lui Vitalie Carp a fost stabilit în cuantumul a 4 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent. În anul 2019, salariul mediu pe economie a constituit 6975 lei, ceea ce în seamnă că Vitalie Carp va primi lunar aproape 28 de mii de lei.
De menționat că salariul predecesorului său, Mihail Chiperi a fost stabilit în cuantum de cca 12 mii de lei, iar Victor Perțu care a ocupat funția în perioada 2015-2019, primea între cca 12 și 15 mii de lei lunar.