Categories: SocialȘtiri

Nouă persoane au fost reținute pentru trafic de droguri

Nouă persoane au fost reținute fiind suspectate că ar face parte dintr-o grupare specializată în punerea în circulație a etnobotanicelor în Chișinău și în alte localități din țară, transmite IPN.

Valeriu Bodean, procuror adjunct șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, a spus, într-o conferință de presă, că schema era coordonată de un bărbat aflat în detenție, ajutat de un alt deținut. Cele nouă persoane reținute erau responsabile de depozitarea drogurilor și vânzarea lor în preajma instituțiilor de învățământ.

Ofițerul de investigație din cadrul Inspectoratului Național de Investigație, Daniela Gherman, a menționat că, sub acoperire, au fost procurate zece pachețele cu droguri. Zilnic erau vândute circa 100 de astfel de doze.

Potrivit lui Ion Talmazan, șef adjunct al Direcției urmărire penală a Inspectoratului General al Poliției, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții la domiciliile și în automobilele pe care le foloseau suspecții. Au fost identificate și ridicate peste 3 kg de droguri, cântare de mici dimensiuni și alte corpuri delicte. Totodată, au fost depistate mijloace bănești în sumă totală de peste 300 de mii de lei.

O cauză penală a fost inițiată, iar acă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

13 ore ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

14 ore ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

18 ore ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

2 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

2 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago