Categories: ExterneȘtiri

Noua modă din şcolile franceze, „băieţii cu fuste”, a generat antipatia conservatorilor VIDEO

Campania „Ce que souleve la jupe” (Ce ridică fusta?) încurajează băieţii din şcolile franceze să vină la orele de curs îmbrăcaţi în ţinuta tradiţională feminină, ceea a stârnit un protest aprig din partea grupurilor conservatoare.

Peste 200 de membri din organizaţia „Manif pour Tous” (Protest pentru toţi) s-au strâns joi seară, la porţile Liceului Clémenceau din Nantes, pentru a-şi exprima dezacordul faţă de această iniţiativă.

Primii sosiţi, cei din „Manif pour Tous”, au aruncat cu ouă în rivalii lor şi astfel a început o bătaie generală între cele două grupuri. Poliţiştii au intervenit la timp şi au reuşit să restabilească ordinea publică.

Ideea ca băieţii să renunţe la pantaloni în favoarea fustelor a fost generată de elevi şi reprezintă un semnal de alarmă faţă de discriminarea sexuală. Ulterior, iniţiativa s-a bucurat de acordul autorităţilor şcolare şi a fost sprijinită de Ministerul Educaţiei de la Paris.

În replică, Frigide Barjot, fost lider al „Manif pour Tous” (organizaţie care, printre altele, se opune vehement căsătoriilor gay) a transmis o scrisoare deschisă, prin care îl întreabă pe ministrul Educaţiei, Benoit Hamon, dacă fetele din şcoli ar trebui să poarte barbă, asemenea Conchitei Wurst, câştigătoarea Eurovisionului din acest an.

Cotidianul francez de dreapta, Le Figaro, a postat pe siteul său oficial un titlu prin care se pretindea că autorităţile educaţionale din Nantes le-au „cerut” băieţilor să poarte fuste în şcoli.
Ulterior, ziarul a corectat textul şi a spus că băieţii sunt „invitaţi” să poarte fuste.

„Manif pour Tous” spune că această iniţiativă este scandaloasă şi cere ministrului de resort să intervină imediat şi să pună capăt acestui eveniment jenant.

„Este o chestiune trivială. Este o formă de negare a identităţii sexuale a elevilor, care jigneşte masculinitatea şi feminitatea din societate”, spune Ludovine de La Rochère, preşedintele acestui grup.

Mulţi dintre copiii din şcoli sunt indignaţi de interferenţa adulţilor în programa lor şcolară.
„Nu au niciun drept să vină în liceul nostru şi să ne deturneze ideile”, spune Laurine, un elev prezent şi el la proteste.

Potrivit teoriei genului sexual, predată în şcolile franceze, identitatea sexuală a unui copil se poate modifica pe timpul vieţii, ea nefiind fixată automat prin naştere.

Urmând îndemnul, aproape 30 de băieţi au venit joi îmbrăcaţi în fuste. Se aşteaptă ca numărul lor să fie mult mai mare azi, mai ales după protestele de ieri.

„Este ciudat, e puţin cam frig, dar este foarte important să port acest simbol”, spune Maho, un alt elev cu fustă.

sursa: antena3.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

20 de ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

21 de ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

7 zile ago