Categories: RegiuneSocialȘtiri

Nouă JUDECĂTORI, printre care unul din Orhei, vor să DEMISIONEZE înainte de reformarea sistemului de pensii

Un judecător din Orhei a depus cerere de demisie din funcţie. Consiliul Superior al Magistraturii urmează să examineze această cerere, împreună cu altele opt, depuse de către judecătorii de la mai multe instanţe din republică. Printre cei nouă magistraţi care vor să plece din sistem, se numără și Serghei Procopciuc de din cadrul Judecătoriei Orhei. 

În ultimele două luni, potrivit informaţiilor din media naţionale, au fost acceptate demisiile a 23 de magistraţi pe motiv de pensionare. Unii experţi considera ca avalanşa de cereri este provocată de probabilitatea  unificării formulei de calcul a pensiilor, astfel încât judecătorii ar putea să nu mai beneficieze de pensii în mărime de 75-85% din lefurile lor.

Pensiile pe care le ridică astăzi judecătorii ajung până la 18 000 de lei. Dacă îşi continuă activitatea, aceşti bani le sunt plătiţi, împreună cu salariul, şi după atingerea vârstei de pensionare la 50 de ani .

De curând,  președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, a menţionat că ar urma să fie redusă și indemnizația la pensionare care variază în prezent între 300 000 şi 700 000 de lei.

Potrivit proiectului de lege privind reformarea sistemului de pensii, acestea vor fi calculate în același mod pentru toate categoriile de benificiari, astfel încât să nu mai existe favoriți ai sistemului. 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago