Select your Top Menu from wp menus

Noua componență a Guvernului va fi prezentată până la sfârșitul sesiunii parlamentare

Noua componență a Guvernului, după reformă, urmează să fie prezentată de către premierul Pavel Filip în Parlament până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare, care se încheie pe 31 iulie, transmite IPN.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că, acum două zile, a semnat noua Lege cu privire la Guvern și aceasta a fost transmisă Președinției pentru promulgare. Din moment ce va fi promulgată și publicată în Monitorul Oficial, premierul urmează să vină în fața plenului cu noua componență a executivului.

Reforma Guvernului a fost votată în lectură finală săptămâna trecută. Conform noii structuri, unica funcție politică rămâne cea a miniștrilor. Funcția de viceministru va fi exclusă, iar atribuțiile administrative privind activitatea ministerelor vor fi asigurate de secretarii de stat, care la necesitate vor asigura și interimatul funcției de ministru. O altă modificare prevede excluderea enumerării exprese a ministerelor și acordarea premierului dreptul de a modifica lista acestora printr-o procedură simplificată. Anterior Pavel Filip a anunțat că în noua componență se vor regăsi doar nouă ministere, comparativ cu 16 acum.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/noua-componenta-a-guvernului-va-fi-prezentata-pana-la-sfarsitul-sesiunii-parlamentare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19