În şedinţa de astăzi a Consiliului orăşenesc (CO) Orhei a fost stabilită o performanţă soră cu recordul. În două ore, graţie votului solidar şi prietenos al 17 consilieri – majoritatea covârşitoare a acestora din PLDM şi PL – au fost aprobate 30 de diverse decizii. Cea mai lungă dezbatere a avut loc pe seama aprobării noului tarif la călătoriile pe rutele urbane de călători. Oricum, în circa 30 de minute, problema a fost rezolvată pozitiv pentru I.M. „Orhei Transport”, care începând cu 1 decembrie va incasa de la călători câte 3 lei pentru bilet, faţă de 2 lei în prezent.
În cele 2 ore ale şedinţei, pe lângă 27 de proiecte de decizii programate din timp, consilierii au reuşit să examineze şi 3 chestiuni suplimentare. Din setul proiectelor pregătite pentru şedinţă au făcut parte problemele legate de unele rectificari bugetare, organizarea unei licitaţii de vânzare -cumpărare a pământului, privind starea ecologică din urbe şi altele . Printre chestiunile acceptate suplimentar şi soldate cu decizii aprobatoare se numără şi cea privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al oraşului ex-primarului de Orhei, Ion Stratulat, exact în ziua când acesta a ocupat un fotoliu de deputat PD în Parlament.
Precizăm că până de curând, consilierii comunişti, alături de cei din PLDM, formau o majoritate în CO Orhei, participând efectiv la guvernarea locală. Cu două săptămâni în urmă, situaţia s-a schimbat. După ce a avut loc o şedinţă convocată ‘de indată’, orheienii au aflat despre înlocuirea a doi vice-primari – Alexei Ivanov (PCRM) şi Ghenadie Manoli (PLDM). Funcţia celui din urmă i-a revenit lui Roman Boţan, consilier PL, care anterior se situa în evidentă opoziţie faţă de conducerea PLDM-PCRM.