Categories: PoliticȘtiri

Nou incident – Administrația de la Tiraspol se răzbună pe elevi?

Chiar dacă la 20 octombrie 2015, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat guvernelor pârâte cauza Ion Iovcev și alții 13 c. R. Moldova și Rusia, unde printre reclamanți sunt elevi și părinți din cadrul Liceul Teoretic “Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, la 30 octombrie a avut loc un nou incident cu implicarea elevilor acestui liceu.

Vineri, unui grup de elevi de la Liceul “Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol le-a fost interzisă trecerea prin postul de control din satul Coșnița. Aceștia urmau să participe la Școala Tânărului Conducător, eveniment organizat de Consiliul raional Dubăsari, în localitatea Coșnița. Potrivit dnei Svetlana Jitariuc, director adjunct al liceului, motivul invocat de reprezentanții așa zisului serviciu vamal din regiune ar fi fost lipsa declarațiilor notariale pentru ieșirea elevilor din regiune. Copiii aveau pașapoarte biometrice, însă acestea nu au fost luate în considerație. Unul din “vameși” a menționat că execută un ordin al liderului regiunii, respectiv toate reclamațiile să fie adresate acestuia.

Astfel, cinci dintre elevi au fost nevoiți să coboare din microbuz, iar alți doi au fost lăsați să treacă. “La punctul de control am stat cca 40 minute, după care ni s-a permis să trecem doar prin alt post, aflat la vreo 5 km. Copiilor nu li s-a oferit vreun adăpost, apa, acces la WC”, a adăugat Dna Jitariuc, coordonatorul grupului.

Menționăm că elevilor din școlile cu predare în grafie latină, li se interzice părăsirea regiunii în lipsa declarațiilor notariale. Declarațiile respective sunt solicitate pentru fiecare eveniment în parte și urmează a fi semnate de ambii părinți. Mulți copii locuiesc doar cu un singur părinte sau fără, respectiv este imposibilă respectarea acestei norme. Unii părinți s-au arătat deranjați de faptul că numele lor din declarații sunt expediate la așa zisul comitet al securității de stat din regiune (kgb), reprezentanții căruia, ulterior îi intimidează cu privire la înscrierea copiilor la școlile cu predare în grafie latină. Chiar dacă, li se permite trecerea, la posturile de control, copiii sunt supuși umilințelor și chestionărilor, fiind obligați să declare scopul părăsirii regiunii, cât și informații despre obiectivele evenimentelor la care participă.

sursa: promolex.md

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago