Select your Top Menu from wp menus

Nota de plată: 10 milioane de lei pentru cele 3 zile de concerte organizate de Guvern//RISE Moldova

Guvernul a hotărăt să dea o petrecere de 3 zile cu prilejul aniversării a 33-a de de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Pe scena sărbătorii, care va ține 3 zile, vor urca artiști din republică și de peste hotare – cum ar fi Alternosfera, Okean Elzy și alții, iar seria de concerte va scoate din vistieria statului aproape 10 milioane de lei, scrie RISE Moldova.

Guvernul însă nu e prea transparent în privința banilor pe care îi cheltuiește – în loc de licitație publică a procurat serviciile direct de la compania Suhih Production SRL, fondată cu nici doi ani în urmă și care anterior nu a prestat servicii vreunei instituții publice.

RISE notează că a întrebat executivul de ce a achiziționat serviciile prin procedura NFP – negociere, fără publicarea anunțului de participare, dar până azi dimineață nu a primit un răspuns la solicitarea de informații.

În aceeași postare, este evocată o declarație a Președintei Maia Sandu din 2019, când ea ocupa funcția de prim-ministru, anunțând că a ”redus la maximum”, până la sub 1 milion de lei, costurile de Ziua Independenței din acel an:

”…am redus la maximum costurile, am renunțat la elementele costisitoare, bugetul total al evenimentului constituind aproximativ 960.000 lei, cu jumătate de milion de lei mai puțin decât anul trecut.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/nota-de-plata-10-milioane-de-lei-pentru-cele-3-zile-de-concerte-organizate-de-guvern-rise-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19