Transparency International – Moldova (TI-Moldova) sesizează că noile modificări la Legea cetățeniei Republicii Moldova, propuse în cadrul unei inițiative legislative, prezintă risc de legalizare a mijloacelor financiare frauduloase. Potrivit unei note de poziții a organizației, citate de IPN, data înregistrării respectivei inițiative legislative și autorii acesteia sunt identici ca și în cazul proiectului de liberalizare a capitalului și stimulare fiscală, document anulat de către Parlament ca rezultat al criticilor parvenite din partea societății civile și a partenerilor de dezvoltare.
Potrivit TI-Moldova, din 27 iunie, cetățenia Republicii Moldova poate fi acordată la cerere cetățeanului străin sau apatridului care cunoaște și respectă prevederile Constituției şi care are o bună reputație economică și financiară și care nu prezintă pericol sau risc pentru ordinea publică și securitatea statului. La fel celor care au contribuit la Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă, au efectuat și mențin, pentru o perioadă de 60 de luni, investiții în cel puțin unul din domeniile de dezvoltare strategică ale Republicii Moldova, aprobate de Guvern, fiind vorba de sectorul imobiliar și cel financiar public și al investițiilor publice prin procurarea și menținerea în proprietate a hârtiilor de valoare de stat.
Transparency International – Moldova crede că domeniile date nu au o importantă strategică pentru Republica Moldova. Potrivit organizației, este regretabil faptul că Guvernul desconsideră domeniile cu adevărat importante pentru dezvoltarea Republicii Moldova, cum ar fi educația, tehnologiile informaționale, agricultura, industria alimentară, eficienta energetică etc. și care necesită investiții directe. Astfel, autoritățile moldovenești își identifică domenii strategice acele sectoare care pot fi ușor încorporate în schemele internaționale de spălare de bani.
Legea modificată mai prevede că acordarea cetățeniei Republicii Moldova va fi limitată la 5 mii de persoane, fără a face referință dacă e vorba de un număr total sau un număr într-o anumită perioadă de timp. Aceste prevederi legale, potrivit TI-Moldova, creează riscuri majore de legalizare, direct sau indirect, personal sau prin persoane interpuse, a mijloacelor financiare de proveniență dubioasă.
„Comercializarea cetățeniei Republicii Moldova contra unor bunuri cumpărate aici nu ar fi altceva decât o formă de absorbție temporară a resurselor financiare din afară cu perspective de deformare a pieței interne, avantajare a investitorilor și constructorilor ineficienți și impunerea cetățenilor din Republica Moldova să plece masiv peste hotare”, se spune în nota de poziție a TI-Moldova. Organizația menționează că procurarea hârtiilor de valoare de stat în contextul acordării cetățeniei nu reprezintă o investiție, ci, un împrumut impus statului Republica Moldova. Conform proiectului, deținătorii de resurse financiare de peste hotare, ar putea obține cetățenia Republicii Moldova dacă împrumută 250 de mii de euro Moldovei pentru 5 ani. Iar contribuabilii moldoveni se obligă să-i întoarcă acestui străin întreaga sumă și dobânda la expirarea celor 5 ani.
Este previzibilă situația că solicitanții de cetățenie prin investiție vor recurge, cu precădere, la variante de împrumut statului și nu la contribuții nerambursabile în Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă. Aparent autoritățile creează intenționat opțiuni utopice pentru a distrage și a-și asigura argumente pentru aprobare mai lejeră a proiectelor de interes de grup. Aceste proiecte subminează eforturile de combatere a marii corupții, de investigare a fraudelor bancare, precum și blochează reformarea justiției și a sistemului de integritate, notează TI-Moldova.
Organizația atrage atenția societății civile din Republica Moldova și a partenerilor de dezvoltare, cu îndemnul să ia atitudine fată de intențiile guvernanților de a pune valorile mobiliare de stat la dispoziția unor potențiali investitori cu mijloace de origine frauduloasă, care ar putea intra ulterior în circuitul financiar internațional și regional.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…