Categories: EconomicSocialȘtiri

Noile amendamente la legea achizițiilor sunt binevenite, dar cu riscuri de corupție

Recent, Guvernul a operat noi modificări la legea achizițiilor publice în conformitate cu angajamentele pe care le are Republica Moldova față de Uniunea Europeană odată cu ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova si UE. Amendamentele, însă nu sunt ocolite de riscurile de corupție. Este opinia exprimată de economista IDIS Viitorul, Diana Enachi în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”. Noile modificări la cadrul legislativ în domeniul achizițiilor au fost abordate în cadrul unei mese rotunde organizate de IDIS „Viitorul” care a avut drept scop prezentarea noilor prevederi din lege, dar si a poziției actorilor din sistemul achizițiilor autorităților publice centrale și locale, reprezentanților comunității de afaceri și ai societății civile. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului «Îmbunătățiri inovative în sistemul de achiziții publice din Republica Moldova prin incluziune, creativitate și practici de respectare a legislație», finanțat de UE prin intermediul Programului de consolidare a rolului societății civile în monitorizarea operațiunilor de suport bugetar, și co-finanțat de UK aid cu suportul Guvernului Marii Britanii.

Printre cele mai importante modificări sunt: 1.Introducerea noilor criterii de atribuire, urmând sa fie: prețul cel mai scăzut, costul cel mai scăzut, cel mai bun raport – calitate – preț, cel mai bun raport calitate-cost. 2.Posibilitatea majorării valorii contractului de achiziții până la 15%, cu publicarea prealabila obligatorie a anunțului în Buletinul Achizițiilor Publice. 3.Trecerea la comunicarea prin mijloace electronice între autoritatea contractantă și operatorul economic. 4. Certificarea specialiștilor în domeniul achizițiilor.

Diana Enachi susține că transparența este primordială în achiziții publice. Asigurarea transparenței la orice etapă de achiziție previne corupția în domeniul achizițiilor publice. Unul dintre aspectele vulnerabile identificate în procesul organizării și desfășurării procedurilor de achiziții publice este lipsa transparenței la toate etapele procesului de achiziție. Toate anunțurile,  dosarul și contractele de achiziție trebuie sa fie documente publice. Potrivit ei, o vulnerabilitate creata odată cu amendamentele propuse ține de eliminarea funcției de control și monitorizare de către Agenția Achiziții Publice a modului în care autoritățile respectă procedurile de achiziții publice și de atribuire a contractelor.. Aceasta nu doar va spori riscurile de corupție, abuzurile și ilegalitățile dar, contravine și directivelor europene. Legislația europeană stipulează faptul că “Statele membre se asigură că aplicarea normelor în materie de achiziții publice este monitorizată.”. Prin urmare, recomandăm analiza suplimentară a acestui aspect și instituirea funcției de control și monitorizare a achizițiilor pentru reducerea încălcărilor dar și a problemelor sistemice..

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago