Select your Top Menu from wp menus

Noi detalii în cazul prăbușirii elicoperului SMURD

Specialiști din cadrul Poliției Române, dar și procurori urmează să ajungă în dimineața zilei de vineri, 3 iunie, în Republica Moldova, pentru a participa alături de autoritățile de la Chișinău la cercetarea cauzelor și circumstanțelor prăbușirii elicopterului SMURD, care avea la bord patru membri. Totodată, corpurile neînsuflețite ale membrilor echipajului SMURD, care a explodat în apropiere de localitatea Haragâș din raionul Cantemir, au fost recuperate și vor fi transportate la Chișinău. Ulterior, oamenii legii din Republica Moldova și România vor stabili unde va avea loc expertiza medico-legală. Declarațiile au fost făcute de procurorul general interimar, Edurad Harunjen, într-o ședință convocată noaptea-trecută la Guvern, ca urmare a accidentului aviatic.

Pe acest caz, Procuratura a pornit o urmărire penală pentru încălcarea regulilor securităţii zborurilor. De asemenea, Eduard Harunjen, a declarat că mijloacele de păstrare a informațiilor din elicopter au fost afectate din cauza exploziei, fiind „arse puternic”. Potrivit lui, aceste mijloace vor fi investigate în colaborare cu specialiștii de peste Prut. Procurorul general interimar a mai spus că au fost audiați mai mulți martori și au fost adunate probe, precizând că se conturează deja un tablou al celor întâmplate.

Premierul Pavel Filip și-a exprimat recunoștința pentru sacrificiul membrilor echipajului SMURD, adus în misiunea de salvare a vieților omenești. Totodată, premierul a declarat că ancheta în cazul prăbușirii elicopterului trebuie să fie una cât mai completă și mai obiectivă.

„Să știți că noi, aici în Republica Moldova, apreciem munca acestor oameni și le suntem recunoscători pentru sprijinul acordat în salvarea pacienților. Munca lor a fost una de sacrificiu, a unor adevărați eroi”, a spus Pavel Filip.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, a mulțumit autorităților de la Chișinău pentru mobilizare eficientă, subliniind două obiective comune: repatrierea eroilor și asigurarea tuturor condițiilor pentru anchetarea cazului. În acest scop s-a convenit crearea unei comisii comune de anchetă. Marius Lazurca a menționat că este foarte important ca autoritățile de la București să poată participa la investigarea tuturor circumstanțelor producerii accidentului aviatic.

Joi, 2 iunie, un elicopter SMURD cu patru membri ai echipajului la bord a explodat, prăbușindu-se în apropiere de localitatea Haragâș din raionul Cantemir. Ca urmare a accidentului aviatic, pilotul, copilotul, medicul și asistentul medical și-au pierdut viața, în timp se deplasau de la Chișinău spre Cahul pentru a prelua un pacient.

Președintele Nicolae Timofti a semnat un decret prin care a declarat ziua de vineri, 3 iunie, zi de doliu național, în memoria membrilor echipajului SMURD.