Select your Top Menu from wp menus

Noi condiții pentru aflarea autovehiculelor înregistrate în străinătate pe teritoriul Moldovei

Guvernul a aprobat o serie de modificări la actele legislative în vigoare, care stabilesc noi condiții pentru deținătorii de autovehicule înregistrate în străinătate, transmite IPN.

Astfel, persoanele fizice rezidente care au introdus pe teritoriul țării până în data de 1 noiembrie curent autoturisme cu numere de înmatriculare străine au dreptul să le plaseze în regim vamal de import cu achitarea accizului în mărime de 30% din cota accizului stabilită pentru 2016.

Pentru a beneficia de reducere, persoanele trebuie să prezinte certificatul de achitare a vinietei. Autovehiculele respective urmează să fie înregistrate la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în perioada 1 decembrie 2016-1 februarie 2017. Autoturismele înregistrate în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și mun. Bender nu cad sub incidența acestei prevederi.

O altă modificare prevede că persoanele străine, care dețin permis de conducere eliberat de țara de evidență permanentă a mijloacelor de transport, se pot afla pe teritoriul Republicii Moldova mai mult de 180 de zile. În acest caz, aceștia vor achita vinieta în mărime de 180 de euro pentru fiecare următoarele 180 de zile de aflare în Republica Moldova.

Totodată, se interzice circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcuțe eliberate în unitățile administrativ-teritoriale din regiunea transnistreană, aflate în posesia sau folosința persoanelor fizice care dețin permis de conducere al Republicii Moldova. Poliția va fi în drept să aplice șoferilor o amendă de la 25 la 30 de unități convenționale cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

Proiectul de lege, precum a menționat ministrul finanțelor Octavian Armașu, își propune asigurarea echităţii fiscale între persoanele care deţin autovehicule înmatriculate în Republica Moldova şi cele care deţin autovehicule neînmatriculate. Totodată, modificările vor contribui la creşterea siguranţei în trafic, vor reduce nivelul poluării mediului de către autoturisme, precum şi la sporirea pe termen lung a încasărilor la bugetul de stat.

Documentul urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/noi-conditii-pentru-aflarea-autovehiculelor-inregistrate-in-strainatate-pe-teritoriul-moldovei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19