Categories: RegiuneSocialȘtiri

Noaptea trecută, salvatorii din Orhei au deblocat 18 automobile inzăpezite

 În urma caderilor de zăpadă din noaptea trecută  au fost din nou blocate drumurile spre Berezlogi, Hâjdieni, Izvoare şi Pohrebeni , raionul Orhei

Potrivit  lui  Viorel Patraş, şeful secţiei protecţie civilă din cadrul DSE Orhei, salvatorii  au eliberat din prinsoarea nametilor  18 automobile în care se aflau 34 de oameni. Timp de cateva ore in autospeciala DSE au fost adapostite alte  6 persoane, care au  coborat din autobuzul de ruta ce nu a putut razbi la Hâjdieni.

In lucrările de deszăpezire, care continua,  sunt implicare 12 unităţi de tehnică . Totuşi,  din cauza că tehnica SA Drumuri Orhei este pe roţi şi nu pe şenile, iar sub zăpadă este un strat de gheaţă,  curatarea drumurilor se desfasoara foarte anevoios.

Patras a declarat  că de 5 zile,  nu există cai  de acces spre Bulăieşti, Mârzaci şi Mârzeşti . DSE Orhei s-a adresat cu o cerere Ministerului Transporturilor pentru  intervenţia unei freze de tipul acelei care a deblocat  traseul Orhei-Rezina. Solicitarea ramane , deocamdata, fara raspuns  pe motiv că şi Ministerul dispune de un număr mic de astfel de utilaje.

Populatia  din localitatile cu drumuri inaccesibile  nu este totusi  complet izolata de lume. La Susleni, satenii s-au adaptat conditiilor, inhamand cai la saniile cu care ajung la magazine dupa alimente.
Tot cu o sanie trasă de cai,   ieri seara a încercat să ajungă la Bulăieşti o echipa a  DSE Orhei. Dar , din cauza întunericului şi viscolului , salvatorii au fost nevoiţi să facă cale întoarsă.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago