Select your Top Menu from wp menus

Nimic nou pe frontul negocierilor; Discuţiile s-au împotmolit, iar PLDM a anunţat că ar putea trece în opoziţie

Nu este exclus ca PLDM să treacă în opoziţie în cazul în care nu va fi înţeles şi dacă condiţiile înaintate de aceştia nu vor fi îndeplinite. Această declaraţie a fost făcută de fostul prim-ministru, Valeriu Streleţ în urma negocierilor între PD, PL, PLDM şi grupul Leancă.

Totodată, Streleţ a subliniat că urmează să fie convocat Consiliul Politic Naţional pentru a primi un mandat deplin, în urma căruia va fi convocată o nouă rundă de dezbateri. „Trebuie să constat că astăzi după discuţii am rămas în acelaşi punct în care am fost şi la discuţiile precedente. De aceea va urma ca să raportăm la Consiliul Politic Naţional această situaţie şi vom vedea ce decizie vor lua colegii”, a menţionat ex-premierul, adăugând că în orice caz obiectivul PLDM va fi ca actuala clasă politică să-şi schimbe atitudinea, ca instituţiile să fie scoase din dependenţă partinică şi ca RM să înceapă o nouă etapă în dezvoltarea sa.

În aceste circumstanţe, preşedintele de onoarea a PD, Dumitru Diacov a anunţat că sunt dependenţi de Consiliul Naţional PLDM şi discuţia de astăzi a avut loc pe marginea mandatului pe care trebuie să-l obţină PLDM de la Consiliul Naţional.

De asemenea, reprezentantul PL consideră că discuţiile trenează,accentuând că cineva încearcă în mod intenţionat să dreagă busuiocul şi să vândă cetăţenilor Moldovei speranţă.

sursa: jurnal.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/nimic-nou-pe-frontul-negocierilor-discutiile-s-au-impotmolit-iar-pldm-a-anuntat-ca-ar-putea-trece-in-opozitie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19