Soţia lui Nicolae Vicol, prezentă astăzi la o conferinţă de presă, organizată de avocata soţului său
a declarat că familia sa este victima răzbunării celor care nu vor investigarea fraudelor de la Metal Feros. Tamara Vicol a spus că locuinţa spaţioasă care a fost arătată publicului la sfârşitul săptămânii trecute, a fost construită cu ajutorul parinţilor lui Vicol care desfăşoară activitate de antreprenor de mai bine de 20 de ani, iar toate proprietăţile familiei au justificare legală.
Tamara Vicol, care a activat timp de 10 ani la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, actualul CNA a a mai sugerat ca Viorel Chetraru să prezinte rezultatele controalelor ofiţerilor anticorupţie la întreprinderea Metal Feros şi Banca de Economii.
Avocata Ana Ursachi a menţionat că unul din motivele pentru reţinerea lui Vicol au fost controalele fiscale la întreprinderea Metal Feros. Or, la iveală urmau să fie scoase faptele potrivit cărora întreprinderea a cumpărat mărfuri de peste 711 mln de lei prin intermediul a două firme, de la întreprinderi-fantomă.
Aceasta a mai declarat că în ajunul zilei în care documentele contabile de la firmele respective urmau să ajungă pe mâna inspectorilor fiscali, acestea au fost ridicate de angajaţii CNA şi în prezent se află la Centrul Naţional Anticorupţie.