Preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, a participat ieri la Festivalul International Civic Fest şi a declarat că autorităţile trebuie să conlucreze mai strâns cu societatea civilă, atunci când adoptă decizii importante. Preşedintele Timofti consideră că este necesar un parteneriat durabil între guvernanţi şi societatea civilă, dar că reprezentantii societăţii civile nu trebuie să devina „mesagerii unor forte politice”.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…