Preşedintele Nicolae Timofti a reiterat solicitarea că asupra candidatului la funcția de prim-ministru nu trebuie să planeze suspiciuni de corupție. Într-un comunicat al Preşedenţiei se spune că Nicolae Timofti a cerut liderilor de partide şi reprezentanţilor deputaţilor ca, în timpul procedurii de selectare a unui candidat la funcția de prim-ministru, partidele și grupurile parlamentare să țină cont de hotărârea Curții Constituționale din data de 22 aprilie 2013, potrivit căreia „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate” și „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate”.
Potrivit aceleaşi surse, în opinia lui Nicolae Timofti, coaliția parlamentară ar urma să fie formalizată în conformitate cu hotărârea pronunțată de Curtea Constituțională pe data de 29 decembrie 2015, potrivit căreia „majoritatea parlamentară urmează a fi formalizată, nu doar declarată, cu indicarea deputaţilor care o constituie, cu specificarea disponibilităţii de a susţine o anumită candidatură pentru funcția de Prim-ministru şi cu notificarea oficială în adresa Președintelui Republicii Moldova.”
Luni Liderul PD, Marian Lupu, l-a informat pe șeful statului despre formarea unei coaliții parlamentare constituită din 56 de deputați, care ar urma ca în termen de două zile, până miercuri, 13 ianuarie a.c., să propună șefului statului un candidat la funcția de prim-ministru.