Preşedintele Nicolae Timofti susţine că nu avem pentru ce să ne cerem scuze de la un regim separatist şi că în timpul conflictului armat de la Nistru a fost apărată ordinea constituţională. Reacţia şefului statului vine după recentele declaraţii ale preşedintelui ales, Igor Dodon, care a spus că autorităţile de la Chişinău trebuie să prezinte scuze celor din regiunea transnistreană, transmite IPN.
Potrivit declaraţiei remise de Preşedinţie, Nicolae Timofti spune că preşedintele ales, Igor Dodon, surprinde tot mai des opinia publică cu afirmaţii care pot genera revenirea la o stare moral-spirituală deprimantă, dar şi de angoasă în societate. În domeniul politic există subiecte vulnerabile care nu pot fi tratate categoric şi unilateral, iar dacă cineva o face, ar trebui să-şi asume şi riscul consecinţelor. „Una din afirmaţiile sfidătoare la adresa combatanţilor războiului de pe Nistru, a familiilor care şi-au pierdut în lupte taţii şi feciorii, dar şi a autorităţilor statului este cea cu referire la scuzele pe care „Chişinăul ar trebui să le ceară Transnistriei”, menţionează Nicolae Timofti.
Şeful statului notează că la 2 martie 1992, când Republica Moldova primea statut de stat membru al ONU, forţele separatiste au atacat posturile de poliţie ale Chişinăului de pe malul estic al Nistrului. „În cele patru luni de lupte, care s-au dat pe platourile de la Cocieri, Coşniţa, Tighina, s-a vărsat mult sânge pentru apărarea independenţei naţionale şi a integrităţii teritoriale. Să ne cerem, astăzi, scuze pentru că nu am cedat, pentru că nu ne-am trădat idealul şi am vrut să ne apărăm regimul constituţional?”, se întreabă Nicolae Timofti.
Şeful statului are ferma convingere că preşedintele Republicii Moldova, „indiferent de zona politică de pe care ajunge în principala funcţie în stat, trebuie să susţină tranşant procesul de evacuare a armatei ruse, staţionate nelegal în stânga Nistrului şi să fie mai temperat în relaţiile cu liderii separatişti de la Tiraspol, precum şi în intenţiile de a federaliza Republica Moldova”.
„Este dificil, dar nu imposibil să fii preşedintele tuturor cetăţenilor, să ţii cont de doleanţele lor, dar, în acelaşi timp, să nu compromiţi actul normativ şi Constituţia ţării”, se subliniază în declaraţia semnată de Nicolae Timofti. Şeful statului a mai spus că „ a face politică pentru un partid şi a face politică în numele cetăţenilor unui stat sunt activităţi diferite, iar cea din urmă – care este imperioasă pentru un şef de stat: denotă o maturitate politică, civică şi respect faţă de Patrie”.