Categories: PoliticȘtiri

Nicolae Timofti este pregătit să numească un candidat pentru funcția de premier

Presat de timp, președintele Nicolae Timofti a spus astăzi că este gata să numească un nou premier, făcând astfel primul pas spre eventuala rezolvare a crizei începute după demiterea de către parlament a guvernului Streleț, la sfârșitul lunii octombrie. Președinția nu a oferit vreun nume de premier desemnat, dar presa a vehiculat insistent numele fostului premier, omului de afaceri Ion Sturza.

Data de14 decembrie ar putea fi considerată un fel de termen limită la care Nicolae Timofti poate nominaliza premierul, întrucât 29 ianuarie este ultima zi în care guvernul ar trebui să fie deja constituit, iar până atunci Constituţia îi permite şefului statului să facă doar două nominalizări, timp de 45 de zile.

Vlad Ţurcanu

Acest calcul matematic este tocmai cel pe care l-a invocat în discuţia cu noi purtătorul de cuvânt prezidenţial, Vlad Ţurcanu, care ne-a confirmat că şeful statului este pregătit să facă nominalizarea, după ce lucrul acesta îl anunţa liderul liberalilor într-o postare plină de mânie în raport cu preşedintele Timofti de pe o reţea de socializare.

„Sunt zile numărate până la termenul limită. De acea, în lipsa unui consens la nivelul formaţiunilor parlamentare, preşedintele este pregătit să numească o candidatură, iar parlamentul nu are decât să se expună dacă o acceptă sau nu”, ne-a spus astăzi Vlad Ţurcanu.

Mihai Ghimpu, liderul PL crede că dacă îşi va duce la bun sfârşit intenţia, Nicolae Timofti nu va face altceva decât să forţeze anticipatele. Liderul liberal îşi formulase reproşul într-un comentariu de pe reţele, iar joi, de la tribuna Parlamentului, a oferit următoarea explicaţie:

Mihai Ghimpu

„Eu sper că acest decret nu va fi. Dreptul constituțional este dreptul constituţional, dar este și dreptul fracțiunilor să voteze și atunci ce facem? În toți acești șase ani de când noi suntem în Parlament, tot timpul s-a desemnat candidatura care vine din partea majorității parlamentare. Pentru că e una să desemnezi, e simplu, ai strâns la perete Parlamentul ca să voteze și să evite alegeri anticipate, dar mai departe ce face Guvernul, cine-l sprijină? De aceea avem nevoie de acord, să avem majoritate, care nu doar va vota Guvernul, dar îl va sprijini în promovarea reformelor”, spune Ghimpu.

Se speculează că numele la care s-ar fi oprit preşedintele ar fi cea a fostului premier al Alianţei pentru Democraţie şi Reforme din 1999, Ion Sturza, demis doar după 9 luni de mandat de o coaliţie din comunişti, creştin-democraţi şi neafiliaţi, acum prosper om de afaceri în România. Preşedinţia nu a confirmat veridicitatea acestei informaţii. În schimb ea fost vehiculată la posturile de televiziune ale controversatului om de afaceri şi politician democrat autosuspendat recent din ultima calitate, Vlad Plahotniuc, al cărui nume la fel figurase o vreme printre cele de potențiali pretendenți la funcţia de premier, în ciuda unui anti-rating imens în sondaje.

Ion Sturza

Democraţii păstrează tăcerea asupra anunțului preşedintelui, ca şi liberal-democraţii, care, deşi se pare că departe de ochii presei mai duc încă tratative, alături de liberali şi neafiliaţi, pentru crearea unei majorităţi, nu avansează în aceste discuţii.

Ion Sturza a avut şi el mai multe reacţii zilele acestea pe reţelele de socializare, după ce a negat vreme îndelungată că l-ar interesa participarea la viaţa politică de la Chişinău. Mai întâi, fostul premier scrisese că situaţia Republicii Moldova este atât de dramatică, încât ar fi gata să se implice pentru a contribui la redresarea ei. Apoi el avansase o listă din cinci soluţii de ieşire din criză, printre care o relaxare fiscală şi monetară, o recapitalizare forţată a sistemului bancar, conectarea la sistemul european energetic şi restabilirea relaţiilor finaciare cu partenerii occidentali. Astăzi, Sturza a părut să sugereze că ar veni cu un pachet solid de garanţii financiare şi de securitate din partea occidentului, dacă ar reuşi să răzbată, iar la supărările lui Ghimpu a răspuns numindu-l „portavoce” a statului capturat.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago