Select your Top Menu from wp menus

Nicolae Osmochescu: Liberalii, în mod intenţionat, se ocupă cu demagogia

Partidul Liberal a depus o sesizare la Curtea Constituţională privind interimatul funcţiei de prim-ministru în exerciţiu. Anterior, liderul PL, Mihai Ghimpu, spunea că aflarea lui Vlad Filat în funcţie este ilegală şi că a solicitat preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, să numească un premier interimar, făcând referire la două articole din Constituţie. Într-un interviu pentru Europa Liberă fostul judecator la CC, Nicolae Osmochescu spune că sesizările şi hotărârile CC se referă la cu totul alte situaţii. Potrivit acestuia atunci era pusă problema cum trebuie să procedeze preşedintele când primul ministru a demisionatdin propria iniţiativă, din motive că nu-şi poate exercita funcţia, nu când a fost demisionat.
Osmochescu a spus că răspusnul se referea la articolul 101 din Constituţie, potrivit căruia atunci când primul ministru demisionează, din propria iniţiativă, din diferite motive, preşedintele numeşte, din membrii guvernului în exerciţiu, o persoană care va exercita funcţia de prim-ministru interimar.
El a mai relatat în interviu că respectivul articol a fost modificat în anul 2000 iar situaţia nu este deloca complicată , în cazul de faţă liberalii, în mod intenţionat, ocupându-se cu demagogia.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/nicolae-osmochescu-liberalii-in-mod-intentionat-se-ocupa-cu-demagogia/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19