Select your Top Menu from wp menus

Nici PCRM nu vrea să participe la lucrările comisiei ce va trasa circumscripţiile uninominale

Tot mai mulți oponenți ai sistemului de vot mixt refuză să-și trimită reprezentanții în comisia specială care se ocupă de trasarea circumscripțiilor uninominale. Șefa fracțiunii parlamentare a comuniștilor, Inna Șupac, a spus că participarea la lucrările comisiei ar legitima o înțelegere pe care democrați și socialiștii ar avea-o deja. „Nu vrem să fim parte a acestei comisii doar de umplutură”, a declarat Șupac portalului Newsmaker.md. Decizii asemănătoare au mai fost luate de fracțiunea PLDM și PL. Regulamentul comisiei create luna trecută de guvern prevede că din componența acesteia pot face parte partidele cu reprezentare parlamentară, cele care au obținut peste 2% de voturi la ultimele alegeri, precum și partidul Maiei Sandu, PAS, care, deși nu a participat la parlamentare, a avut-o pe lidera sa drept candidată în turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale. PAS a spus deja că nu va participa la lucrările comisiei, considerând că invitația guvernului este o capcană.

sursa: europalibera.org