Categories: RegiuneSocialȘtiri

NERVOZITĂŢI la Spitalul de PSIHIATRIE din Orhei VIDEO

Un control de rutină la sistemul de canalizare al Spitalului de Psihiatrie şi Ftiziopulmonologie (SPF) din Orhei s-a lăsat cu nervozităţi de moment şi o eventuală suspendare a activităţii acestei instituţii medicale.
O echipă de la SA Regia-Apa Canal (RAC) Orhei , care s-a deplasat la SPF Orhei, a constatat că nu toate apele reziduale ce ies de la această instituţie, ajung la staţia de pompare. Întreprinderea acuză Spitalul că intenţionat pune obstacole în calea apelor reziduale, astfel încât doar o parte din volum să fie măsurat de contorul instalat la staţia de pompare.

Reprezentantul RAC Orhei, Vladimir Bobeica, a declarat că şi anterior în căminele de canalizare din pădurea de lângă spital erau depistate diverse obiecte care dispersau şuvoiul de apă astfel încât o parte din murdărie se scurgea direct în pământ. De această dată, în unul din cele trei cămine de pe traseul spre staţia de pompare, ar fi fost plasat un ciot de lemn, ceea ce a făcut ca la contor să ajungă un şuvoi de apă vizibil subţiat.
În acelaşi timp, directorul SPF, Valeriu Rotaru, îşi declina răspunderea pentru impurificarea împrejurimilor cu ape reziduale şi da vina pe reţelele de canalizare vechi în care pătrund gunoaie şi pământ. Acesta mai admite că înşişi lucrătorii de la Apa-Canal barează fluxul de apă, mai ales că verifică căminele fără participarea reprezentanţilor Spitalului. Rotaru a declarat că problema va fi soluţionată imediat ce SPF va dispune de mijloacele financiare necesare conectării la reţeaua orăşeneasca de canalizare.
Din cauza conflictului reactualizat, în pădure şi-au făcut apariţia Vasile Guştiuc, medicul-şef al Centrului de Sănătate Publică , şi Ştefan Mihalaş, şeful Inspecţiei Ecologice Orhei. Cei doi au obligat administraţia SPF să remedieze urgent situaţia. Şefii de la sănătatea publică şi ecologia raională au ameninţat cu sistarea autorizaţiei de funcţionare a Spitalului, în cazul în care prescripţiile din procesul verbal întocmit la faţa locului nu vor fi îndeplinite în decursul unei zile.

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

2 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

2 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

3 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

4 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

4 zile ago