Categories: PoliticȘtiri

Neintelegeri in coalitie. PLDM si PD nu se pot intelege sa voteze 2 proiecte. Comunistii, NEMULTUMITI

Comuniştii şi socialiştii îi acuză pe cei de la guvernare că nu se pot înţelege să voteze 2 proiecte de lege. Unul dintre acestea, care vizează politica bugetar fiscală ar prevedea, printre altele, un nou fel de privatizare, spun comuniştii.

Proiectul i-ar permite Guvernului să facă schimb de acţiuni cu persoane fizice, adică, în urma unor înţelegeri, să dea acţiuni valoroase în schimbul unor acţiuni la întreprinderi neprofitabile.

Acest proiect le-ar fi favorabil democraţilor, iar PLDM-ul ar condiţiona votarea acestuia cu un alt proiect, prin care ar urma să fie instituit un consiliu de supraveghere la Banca Naţională. Comuniştii afirma că astfel, liberal-democratii ar încerca să controleze Banca Naţională.

Totuşi, nici politica bugetar-fiscala şi nici proiectul respectiv nu au fost votate, pentru că, spun comuniştii, partidele din coaliţie nu au reuşit să se înţeleagă între ele până la capăt.

De cealaltă parte, democraţilor şi pldm-istilor acuzaţiile li se par amuzante.

Politica bugetar-fiscala urma să fie votată săptămâna trecută, însă 2 deputaţi PLDM n-au vrut să voteze documentul. Proiectul conţine şi facilităţi pentru agenţii economici din Transnistria, iar din această cauză Tiraspolul a anunţat că nu participa la rundă de negocieri în formatul 5+2 care urma să înceapă astăzi la Viena.

sursa: inprofunzime.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago