Select your Top Menu from wp menus

Negruţă solicită lui Timofti convocarea CONSILIULUI SUPREM de SECURITATE în problema BEM

Fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruță a publicat de blogul său o scrisoare deschisă la adresa președintelui Nicolae Timofti, prin care îi cere celei mai importante persoane de stat să convoace Consiliul Suprem de Securitate în cazul BEM.Solicitarea este motivatăde faptul că ruşii ar putea cere milioane de la Republica Moldova, atacând-o în instanţă internaţională.

Printre argumentele lui Negruţă se numără faptul că dacă BNM impunea administrare specială, ca prim pas, acţionarii care au intrat în posesia băncii, iniţial în 2011 prin atac raider şi mai apoi în august 2013 după acea „capitalizare” fără participarea Statului, erau consideraţi cei care au administrat prost şi ineficient BEM, iar gaura de aproximativ 11 miliarde lei era responsabilitatea lor. Cu toate consecinţele care le revin.
dar dacă e aşa cum au făcut săptămâna trecută instituţiile Statului, adică CSJ întoarce Statului BEM şi după asta, imediat, BNM impune administrare specială – respectiv avem, noi ca ţară, o mare problemă – acei noi veniţi/aduşi acţionari în 2011 şi în 2013, pot ataca în instanţă internaţională şi pot avea pretenţii şi pot cere despăgubiri de la Stat, de la Republica Moldova, că le-a naţionalizat proprietăţile contrar voinţei lor. Dacă era invers, iniţial decizia BNM, apoi decizia CSJ – nu puteau fi pretenţii şi recompense pentru „investiţia” pierdută.

Negruţă atrage atenţia şi la faptul că recentele modificări la legislaţia RM în materie de reglementări în sectorul financiar-bancar stabileşte că Statul Republica Moldova îşi asumă toate pretenţiile financiare care pot apărea în cazul unor situaţii complicate cu anumite instituţii bancare

sursa: http://vnegruta.wordpress.com/


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/negruta-solicita-lui-timofti-convocarea-consiliului-suprem-de-securitate-in-problema-bem/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19