Caz șocant la Iași, România. Mai mulți săteni au dezgropat o vacă moartă de mai multe zile și i-au vândut carnea prin sat. S-au înfruptat din animalul putrezit adulți și copii la un loc. Toți au acum sănătatea amenințată, scrie EVZ.ro
Grozăvia s-a petrecut în satul Slobozia, din județul Iași. Vaca unei familii a murit la fătare, iar medicul veterinar și-a dat acordul că aceasta să fie îngropată undeva la marginea satului. Zis și făcut, numai că după câteva zile mai mulți indivizi au dezgropat animalul și fără nici cea mai mică remușcare au vândut-o prin sat. Mai multe familii au cumpărat carnea fără să bănuiască de unde provine. Au gătit-o și au consumat din ea la un loc cu copiii, scrie evz.ro.
Autoritățile au intrat în alertă când au găsit la marginea satului doar carcasa și pielea vacii într-o stare avansată de putrefacție. Sunt acum în alertă și se așteaptă că un număr masiv de săteni să ajungă în spital. Vânzătorii vor răspunde penal.
sursa: evz.ro