Președintele Adunării Parlamentare a NATO, Hugh Bayley a avut astăzi întrevederi cu speakerul Igor Corman şi premierul Iurie Leancă. În cadrul acestora oficialul a salutat parcursul european al țării noastre şo a menționat că NATO respectă statutul de neutralitate a Republicii Moldova, precizând că Alianța are relații excelente cu mai multe state neutre, precum Suedia și Austria și nu există contradicții între aceste parteneriate și neutralitate. Totodată, Hugh Bayley a reiterat că NATO sprijină independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și eforturile țării noastre în vederea soluţionării pe cale paşnică a conflictului transnistrean.
„Deciziile privind apărarea și securitatea națională aparțin autorităților Republicii Moldova. Noi suntem partenerii dumneavoastră și respectăm statutul de neutralitate al Republicii Moldova”, a menționat Președintele Adunării Parlamentare a NATO.Acesta a mai sput că statele UE şi NATO sunt dispuse să sprijine în continuare eforturile de reformare ale autorităţilor moldoveneşti.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…