Categories: ExterneȘtiri

NASA va testa o navă spaţială revoluţionară: Cum arată prima ”farfurie zburătoare” creată de om – VIDEO

NASA va realiza joi primul zbor de test al ”farfuriei zburătoare”, un proiect ambiţios şi revoluţionar prin care cercetătorii speră să pună bazele primei misiuni cu echipaj la bord care ar urma să ajungă pe Marte.

Testul de altitudine se va realiza la o bază a Marinei americane din Hawaii. Un balon lat de 12 metri va fi folosit pentru a înălţa nava de peste trei tone la mare altitudine. Balonul are o dimensiune echivalentă cu cea a circa trei terenuri de fotbal şi va ridica farfuria zburătoare la o înălţime de peste 36 de kilometri, moment în care aceasta se va desprinde. O rachetă va propulsa apoi nava, cu o viteză de patru ori mai mare decât cea a sunetului, la o altitudine de 55 de kilometri.

Odată ajunsă la această înălţime, nava ca începe să coboare cu ajutorul unui airbag în formă de gogoaşă şi a unor paraşute supersonice cu un diametru de 30 de metri. Încetinită de acestea, farfuria zburătoare ar urma să cadă în ocean, la două ore şi 15 minute de la lansare.

Navă spaţială face parte dintr-un proiect care se numeşte deceleratorul supersonic cu densitate scăzută (LDSD).

În iunie 2014, NASA a realizat primul test din cadrul LDSD. Agenţia guvernamentală a vrut să vadă cum vor performa două dispozitive care ar urma să fie folosite în cadrul misiunii în care oamenii vor ajunge pe Marte, însă, din păcate, o paraşută nu s-a deschis corespunzător în timpul testărilor.

Tehnologiile ar urma să ajute la aterizarea navei spaţiale în siguranţă pe planeta roşie. De asemenea, aceasta ar urma să permită trimiterea unor sarcini utile grele pe suprafaţa lui Marte.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago