Categories: ExterneȘtiri

NASA se contrazice și anunță indirect Apocalipsa din 2012

Încă în 2009 NASA a pornit o întreagă campanie de combatere a profețiilor legate de venirea Apocalipsei în ziua de 21 decembrie 2012 (adică profețiile legate de planeta  Nibiru, calendarul mayașilor etc.). Dar iată că numai peste ani, în 2011, experții de la Agenția Spațială Americană deja averizează că există, totuși, un pericol real pentru viața de pe Pâmânt.

Zilele acestea a fost difuzată o informație în care se spune că experții NASA avertizează că după mulţi indicatori Terra ar putea să semene într-un an – un an şi jumătate cu planeta Marte (iar ziua de 21.12.2012 este exact în perioada de timp indicată septembrie 2012 – februarie 2013). Și asta, potrivit savanților americani, pentru că în magnetosferă, învelişul care protejează Pămîntul de radiaţiile solare, s-au format găuri prin care pot pătrunde razele ultraviolete capabile să distrugă tot ce este viu pe Terra. Această carapace magnetică serveşte ca scut şi împotriva vîntului solar – fluxuri de particule ionizate care circulă cu o viteză de jumătate de milion de kilometri pe oră. În cazul în care acest scut va dispărea, Pămîntul se va transforma în deşert, avertizează ei.

RadioOrhei

Recent Posts

Și în preajma alegerilor din toamna curentă, numărul alegătorilor din raionul Orhei îl depășește pe cel al populației cu reședința obișnuită

Numărul alegătorilor din raionul Orhei în continuare îl depășește pe cel al populației cu reședința…

2 zile ago

O aleasă a PAS nu mai vrea să fie consilieră la Ciocîlteni, Orhei

O consilieră aleasă pe lisa PAS în consiliul comuncal Ciocîlteni, a renunțat la mandatul său.Comisia…

2 zile ago

Transportatorii nu renunță la proteste, deși au purtat discuții cu vicepremierul Bolea: „Nu mai credem în promisiuni”

Transportatorii auto anunță că nu renunță la protestele din centrul Chișinăului, programate pentru data de…

2 zile ago

În 5 localități din raionul Orhei, săptămâna curentă se organizează examinări radiodiagnostice gratuite a cutiei toracice

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele…

5 zile ago

Mitropolia Moldovei este în luptă pentru fosta tipografie din or.Orhei

Judecătoria Orhei a publicat zilele trecute o încheiere pe marginea cererii prin  care Mitropolia Moldovei…

o săptămână ago