Agenția aerospațială americană, NASA, a anunțat luni că a găsit „cele mai solide dovezi” de până acum privind existența apei în stare lichidă pe planeta Marte, transmit EFE și AFP.”Acesta este un progres semnificativ, care pare să confirme că acum cursuri de apă sărată curg la suprafața lui Marte”, a declarat John Grünsfeld, administrator asociat al Direcției de Misiuni Științifice a NASA, luni într-o conferință de presă. Un studiu publicat în aceeași zi în revista Nature Geoscience detaliază imaginile captate de sonda Mars Reconnaissance Orbiter de pe Planeta Roșie. În dungile de culoare închisă care apar pe suprafața planetei Marte au fost găsite semne ale prezenței unor săruri minerale „hidratate”, care necesită apă pentru a se forma.
„Aceste rezultate susțin ferm ipoteza că aceste linii conțin apă în stare lichidă în timpul sezoanelor calde de pe Marte și aceasta în zilele noastre”, afirmă studiul ce va fi prezentat la Congresul european de științe planetare, ce se desfășoară în perioada 27 septembrie — 2 octombrie la Nantes. Liniile, care pot avea câteva sute de metri lungime și cinci metri lățime, apar pe pante de pe Marte în timpul sezoanelor calde, se lungesc și apoi dispar când temperaturile scad. Astrofizicienii au emis de multă vreme ipoteza că aceste urme care apar sezonier pot fi formate de curgeri de apă sărată pe planeta roșie.